Sorin Predescu, șeful Direcției de Cultură Timiș, trimis la Craiova. PNL face ca PSD

Publicat:

Dacă guvernarea PSD l-a trimis la Craiova și apoi la Piatra Neamț, fiindcă e liberal, guvernarea PNL îl trimite ceva mai aproape de casă. De exemplu… la Craiova. Sorin Predescu, de la Direcția de Cultură Timiș, urmează să fie detașat în Bănie. Ordinul de ministru nu a ajuns încă la Timișoara.

În iunie 2014, Sorin Predescu, de aproximativ un an șeful Direcției de Cultură Timiș la acea vreme, era detașat la Craiova. Se întâmpla după ruperea USL, când PNL s-a desprins de PSD. Social-democrații preluaseră puterea, iar un director liberal de „deconcentrată” nu dădea bine în peisaj. Detașarea în Oltenia n-a durat prea mult și, în scurt timp, Predescu a fost rechemat la Timișoara. Ulterior, în septembrie 2014, a fost trimis, pe aceeași funcție la Piatra Neamț.

- Publicitate -

Predescu a revenit apoi la Timișoara și a rămas pe funcție la DJC. Chiar și după ce PSD a câștigat alegerile din 2016. În toamna anului trecut, la putere au ajuns liberalii. Teoretic, un șef liberal de instituție n-ar fi trebuit să aibă nicio problemă. Nu e și cazul lui, mai ales după ce a intrat în conflict deschis cu primarul Timișoarei.

Direcția de Cultură Timiș a făcut plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru că lucrările de amenajare la trotuarele din zona centrală se fac fără autorizație și proiect asumat de un arhitect și avizat de instituțiile statului. Sorin Predescu s-a ales apoi el cu o plângere penală pentru abuz în serviciu, făcută de șeful Direcției de Drumuri a PMT, Culiță Chis, care l-a reclamat și la Ministerul Culturii. De ce? Fiindcă niciunul dintre proiectele de reabilitare pentru Podul Episcopal nu a fost avizat de Comisia Zonală de Monumente, unde directorul DJC Timiș este doar secretar, fără putere de decizie.

„O să le vină rândul tuturor”

În luna iunie, primarul Timișoarei anunța că trebuie ca instituțiile să nu mai fie conduse de „boicotori”. „Administraţia nu se poate face ruptă de politică. Noi ne străduim la PNL Timiş, e o atitudine valabilă la nivel naţional, să fim constructivi, să facem ceea ce benefic pentru popor, de interes public (…) Noi ce facem în Timişoara? Din păcate, în tot ce am făcut am fost boicotaţi de cei care nu înţeleg politica aşa cum spuneam eu, dar am răzbit (…) Dar o să le vină rândul tuturor, în limitele a ceea ce permite legea în plan decizional”, spunea acesta.

Ei bine, lui Sorin Predescu pare să-i fi venit… rândul. Deși ordinul de ministru nu a ajuns la Timișoara, el va fi detașat, încă nu se știe pentru ce perioadă, la Craiova, destul de departe cât să nu se mai întrebe dacă dezvoltarea în forță respectă legile patrimoniului. Potrivit surselor noastre, decizia a fost luată la solicitări insistente venite de la Timișoara.

„Sper că mă voi întoarce într-un oraș fără acest primar toxic”

„Voi fi din nou detașat la DJC Dolj. De data asta de către guvernarea PNL, la fel de dependentă de voința baronilor locali. Este evident de unde vine presiunea de a fi îndepărtat. Primarul Robu a declarat public că se va ocupa să-i schimbe din funcții pe toți cei care l-au amendat. E un fel de gîndire magică credința că, dacă dispare un funcționar, dispar și faptele pentru care este inculpată Primăria Timișoara.

Nicolae Robu a pierdut toate procesele cu DJC Timiș și a fost împiedicat să își pună în aplicare viziunea distructivă asupra patrimoniului. Nu a reușit și nu va reuși să distrugă Podul Episcopal și să tranforme Timișoara istorică după chipul și asemănarea lui. Nu este orașul lui, ci este orașul nostru. Misiunea DJC Timiș este de a apăra patrimoniul, nu sensibilitățile psihice ale unui primar vremelnic și incompetent. N-am primit încă ordinul de detașare, probabil îl voi primi. Mă voi duce la Craiova, mă voi întoarce. Sper că mă voi întoarce într-un oraș fără acest primar toxic, într-un oraș cu speranță în viitorul pe care îl merită”, a postat Predescu, pe Facebook.

- Publicitate -

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img