Marcaje pe pardoseală, scaune pe care nu se va putea sta, puncte de vânzare pentru măști și mănuși. Așa va arăta, de acum încolo, Aeroportul Timișoara. Acesta este pregătit să primească din nou pasageri, cu respectarea regulilor impuse de pandemie.
Restricțiile de circulație vor fi ridicate gradual și, odată cu ele, va fi posibilă și creșterea treptată a operării zborurilor aeriene de pe aeroportul Timișoara. Pasagerii vor putea tranzita în siguranță aeroportul în siguranță, pentru că spațiul din terminale a fost reconfigurat în așa fel încât să poată fi respectate cerințele de distanțare socială. Ei trebuie să păstreze distanța minimă de 1,5 metri față de celelalte persoane, să nu se așeze pe scaunele marcate cu „X” și să utilizeze culoarele de deplasare din incinta aerogării.
Este obligatorie purtarea de măști de protecție, atât de către pasageri, cât și de către personalul aeroportului. În aeroport vor exista puncte de vânzare pentru achiziționarea de măști și mănuși. Pasagerii trebuie să fie de acord cu efectuarea screening-ului temperaturii corporale, cu scannere termice automatizate și scanere portabile. Pardoseala și mobilierul din terminalele de pasageri, tăvile și echipamentele destinate controlului de securitate ghișeele de check-in, porțile de îmbarcare, cărucioarele de bagaje, balustradele, mânerele vor fi dezinfectate la fiecare trei ore.
„Administrația aeroportului a depus toate eforturile pentru a duce la îndeplinire măsurile de protecție care se impun pentru a limita răspândirea coronavirusului. Ne dorim să nu fie pusă în pericol sănătatea pasagerilor și a angajaților. De aceea, facem un apel ca pasagerii și însoțitorii acestora să respecte măsurile transmise prin intermediul mijloacelor de comunicare din incinta aeroportului”, spune directorul AIT, Daniel Idolu. Planul măsurilor de protecție poate fi găsit și pe site-ul aeroportului.


