7 din cei 10 bebeluși de la Odobescu, negativi la coronavirus. La unul încă nu s-a făcut recoltarea
Încă nu s-a reușit testarea celor 10 bebeluși cu teste pozitive de la Maternitatea Odobescu. Șapte dintre ei sunt negativi, alte două rezultate sunt așteptate, dar pentru unul încă nu s-a făcut nici recoltarea.
Zece bebeluși de la Maternitatea Odobescu au ieșit pozitivi la testul de coronavirus. O parte din ei erau din Timiș, iar alții sunt din Arad și Hunedoara. S-a decis retestarea lor și o parte din rezultate au venit. „Pentru 7 nou-născuți au ieșit testele și toate sunt negative. Se așteaptă rezultatele testelor celor doi nou-născuți care se află în Arad”, a anunțat, joi, Grupul de Comunicare Strategică. Al zecelea bebeluș este din Hunedoara și pentru el „se recoltează astăzi testul”, mai spune GCS.
Probele inițiale ale bebelușilor au fost recoltate în 1 aprilie dar testele au fost lucrate abia cinci zile mai târziu. Vă reamintim, directorul Spitalului Municipal, Olimpia Oprea, a decis, săptămâna trecută, să închidă Maternitatea Odobescu. Cinci asistente aveau teste pozitive la noul coronavirus. Închiderea nu a avut avizul DSP, instituție care a acuzat, prin vocea directorului Mariana Rădulescu, ilegalități comise de Oprea și prefectul Liliana Oneț. Între timp, Rădulescu a fost schimbată din funcție.
Între timp, la Maternitatea Odobescu este în derulare o anchetă dispusă de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. În primă fază s-a decis reorganizarea activității și testarea tuturor pacientelor care se vor adresa acestui spital. Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a deschis, de asemenea, un dosar penal în cazul Maternității Odobescu. Procurorii fac cercetări în privința zădărnicirii combaterii bolilor. La spitalul timișorean, pe lângă cei 10 bebeluși, au avut teste pozitive la coronavirus 13 cadre medicale și 12 paciente
