Se caută constructor pentru mai bine de 500 km de piste de biciclete în județul Timiș. Sunt parte dintr-un proiect msi mare care, în România, va însemna un traseu peste 1.800 kilometri, în patru județe.
Licitația vizează proiectare și execuție pentru o rețea de piste de biciclete care a fost împărțită în șapte loturi, după cum urmează:
- Punct Trecere Frontieră Valcani – Sânnicolau Mare– Periam – Comlosu Mare
- Punct Trecere Frontieră Lunga – Comloșu Mare – Jimbolia – Cenei
- Cenei – Bobda – Beregsău Mare – Săcălaz – Timișoara
- Pistă Dig Bega
- Otelec – Foeni – Banloc
- Deta – Denta – Punct Trecere Frontieră Moravița – Dejan – Percosova – Lățunaș – limită județ Caraș=Severin
- Limit județ Caraș-Severin (Vermes) – Buziaș – Lugoj – Cireș – Criciova – Fârdea – Gladna Montană – Zolt – Luncanii de Sus – Luncanii de Jos – Românești – Curtea – Margina – Zorani – Groși – Pietroasa – Poeni – DJ 684
Suma maximă oferită de CJ Timiș este de 189,8 milioane de lei, fără TVA. Cel mai scump lot este cel al cincilea, Otelec – Foeni – Banloc, estimat la 41 milioane de lei, fără TVA. Ofertele pot fi depuse până în 16 septembrie, timpul de execuție fiind de nouă luni.
„Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturistic” face parte din Investiția I.4 „Implementarea a 3000 km de trasee cicloturistice la nivel național”, finanțat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, Componenta 11 – Turism și cultură: Județul Timiș: Loturile 1 – 7.
CJ Timiș este liderul proiectului din vest, în care sunt implicate încă 126 de UAT-uri din Timiș și județele învecinate. Acesta este cel mai mare proiect de dezvoltare a infrastructurii velo depus de autoritățile locale. Valoarea totală a contractului este de 142 milioane de euro.
La finele proiectului, Timișul va fi județul cu cea mai lungă rețea de piste de biciclete din țară. Este, de altfel, și singurul care lucrează la o strategie de cicloturism, dar și singurul care are deja o pistă transfrontalieră construită, cea spre Serbia.


