480 de milioane de lei, sprijin de la stat în pandemie, în Timiș. Salariul minim trebuie să crească

raluca turcan

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a fost vineri, în Timiș, unde s-a întâlnit cu reprezentanții a doi dintre cei mai mari angajatori din județ. Turcan a vorbit despre spriijinul oferit de stat, dar și despre fenomenul muncii la negru.

Continental Anvelope și Acellum oferă mii de locuri de mună în această parte de țară. Potrivit ministrului Muncii, „ambele companii au beneficiat de sprijin din partea statului pe perioada stării de urgență, de aproximativ 14,8 milioane de lei”.

În Timiș, suma alocat drept sprijin pentru perioada de pandemie se apropie de jumătate de miliard de lei. „La nivelul județului Timiș, intervenția statului pentru a sprijini angajatorii și locurile de muncă s-a ridicat la aproximativ 480 de milioane de lei. La nivel național, am investit, pentru a păstra aproximativ 1,4 milioane de locuri de muncă, aproape 7,3 miliarde de lei, pentru măsuri active pe perioada stării de urgență. Cele mai multe dintre ele încă produc efecte”, afirmă Raluca Turcan.

Ministrul a nominalizat și cele mai mari probleme din economia românească la acest moment: munca fără acte și salariul minim.

„Munca la negru sau munca la gri, subdeclarată, afectează persoanele care prestează astfel de activități în afara cadrului legal. Afectează și angajatorii, pentru că se creează o competiție neloială între cei care plătesc legal forța de muncă și cei care apelează la forță de muncă la negru. Evident, afectează și bugetul statului. Împreună cu Inspecția Muncii, am lansat o campanie prin care întâi informăm angajatorii că suntem în acest proces de legalizare a activităților profesionale, încercăm să prevenim munca la negru, pentru ca apoi, evident, să acționăm, legal, dacă se identifică situații de muncă la negru”, a declarat Raluca Turcan.

Salariul minim „trebuie” să crească în România

Oficialul spune că salariul minim trebuie să crească și susține că în octombrie va exista o variantă pe baza căreia pot începe negocieri.

„O altă problemă pe care am discutat-o cu angajatorii este cea legată de salariul minim. Concluzia unanimă este că salariul minim în România trebuie să crească (…) Intenționăm ca până la finalul lunii octombrie să putem pune o variantă pe masa negocierilor, astfel încât să oferim și predictibilitate mediului de afaceri cu privire la nivelul salariului minim ce va intra în vigoare de anul viitor (…) Nivelul de salarizare din România, dacă ne uităm inclusiv la cifrele care arată costul forței de muncă în România, reprezintă un motiv pentru migrarea oamenilor și alegerea lor de a lucra în străinătate”, a mai spus ministrul Muncii.

Aceasta a admis totuși că, în afară de salarii, românii preferă străinătate și pentru calitatea sistemului medical, a celui de învățământ și a infratructurii.

About Post Author