40 de zile pentru viață: o nouă campanie anti-avort, susținută de biserici, la Timișoara

40 de zile pentru viață

Timișoara va fi unul din cele 530 de orașe din lume în care se va desfășura, în perioada următoare, campania „40 de zile pentru viață”. În fiecare zi, timp de 12 ore, în stradă, voluntarii vor încerca să atragă atenția asupra a ceea ce înseamnă întreruperile de sarcină.

Campania „40 de zile pentru viață”, spun organizatorii, promovează cultura vieții și se desfășoară simultan, în perioada 26 februarie – 5 aprilie, în aproximativ 530 de orașe din 30 de țări. Printre ele, și Timișoara. Astfel, în fața Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu”, între orele 7 și 12, câțiva voluntari vor manifesta în tăcere, cu pancarte cu texte pro-viață, pliante și broșuri. Scopul lor este să conștientizeze opinia publică „referitor la tragedia avorturilor și stoparea acestora”.

Peste un milion de voluntari în 13 ani

Campania a început în anul 2007 și, susțin organizatorii, de atunci au fost salvaţi aproape 17.000 de copii. S-au implicat peste un milion de voluntari, din 19.000 de biserici din 950 de oraşe şi 63 de ţări. Datele pe care se bazează organizatorii datează din 2015 și provin de la INS. Potrivit acestora, România este încă pe primele locuri la numărul de avorturi. Timișul este pe locul II cu peste 4.000 avorturi/an, din care 251 la adolescente între 15 și 19 ani. Conform Centrului de Calcul, Statistică Sanitară și Documentare a Ministerului Sănătății, se estimează că îm perioada 1958 – 2008, în România au fost avortați 22,1 milioane de copii. În același timp, rata natalității între anii 1960 și 2010 a scăzut de la 2,3 la 1,3 copii/femeie.

Campania „40 de zile pentru viață” de la Timișoara este inițiată în nume personal de creștini de diferite confesiuni. Ea are binecuvântarea IPS Ioan, Mitropolit al Banatului, ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe, și este susținută de Biserica Romano Catolică, Episcopia Greco Catolică, Comunitatea Creștină Nondenominațională, Comunitatea Creștină Baptistă, Comunitatea Creștină Penticostală, Comunitatea Evanghelică Română, filiala Timișoara, Cultul Creștin după Evanghelie și Biserica Reformată Timișoara Cetate.

About Post Author