3,4 milioane de euro de la Ministerul Dezvoltării pentru Biblioteca Județeană. Nu se știe când ar putea începe șantierul

Ministerul Dezvoltării a alocat 17,2 milioane de lei pentru consolidarea sediului Bibliotecii Județene „Sorin Titel” din Piața Libertății. CJ Timiș ar trebui să scoată la licitație proiectarea și execuția, autorizația de construire fiind emisă încă din vara trecută. Oricum, banii nu ajung pentru toată lucrarea.
„Sunt 17,2 milioane de lei pentru reabilitarea și consolidarea Bibliotecii Județene Timiș, din Piața Libertății,. Această clădire a fost inclusă printre obiectivele de infrastructură în cadrul programului Capitală Europeană a Culturii Timișoara 2021, însă a fost scoasă ulterior din acest program. Noi ne-am îndreptat către alte finanțări pentru că dorim să ducem la bun sfârșit această investiție. Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic sunt realizate, urmează licitația pentru execuție”, spune președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Banii sunt din Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, al Ministerului Dezvoltării. Lucrările estimate sunt „modificări interioare, modificări exterioare, reabilitare fațade și amenajare parțială mansardă pod existent, amplasare lift interior, acces exterior, demolare parțială”. Suma nu este suficientă, așa că va fi completată din bugetul județean.
Autorizație de construire, emisă de jumătate de an
Reabilitarea clădirii de la Biblioteca Județeană e promisă de vreo șase ani. CJ Timiș a obținut, în august 2022, de la Primăria Timișoara, autorizația de construire pentru acest șantier.
În bugetele întocmite de fosta administrație condusă de Călin Dobra, BJT a figurat mereu ca importantă, cel puțin la nivel declarativ. Abia în decembrie 2020, consilierii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru Biblioteca Județeană. Suma era de 11,9 milioane de lei, cu TVA. În octombrie 2021, BJT „Sorin Titel” a semnat cu Novartis SRL un contract pentru proiectul tehnic de reabilitare și toată documentația aferentă, care sunt acum finalizate. Mai ales în contextul TM2023 e însă greu de crezut că șantierul va începe în acest an.