30 de supermarketuri din Timiș, amendate de OPC în luna mai. Produse expirate și mizerie, la ordinea zilei / FOTO

opc

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Vest a făcut, în luna mai, mai multe controale în magazinele marilor retaileri din întreaga regiune. În județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș au fost verificate 100 de unități din rețelele Kaufland, Mega Image, Auchan, Lidl, Penny, Profi și Carrefour.

Pentru neregulile constatate, comisarii CRPCR Vest au dat 145 amenzi, în valoare totală de 924.000 de lei. Acestora li s-au adăugat 38 avertismente privind oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare și oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 30 unități (la nivelul unor raioane).

În Timiș au fost sancționate 30 de supermarketuri, fiind date 12 avertismente și 27 de amenzi, în valoare totală de 177.000 lei.

Abaterile constatate de comisarii OPC au vizat: comercializarea unor produse alimentare expirate, comercializarea unor produse de patiserie care prezentau, pe suprafață, insecte, comercializarea de legume și fructe necurățate corespunzător, cu mucegai, cuptoare neigienizate corespunzător, insecte vii în spațiul de preparare și coacere, condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar, vitrine frigorifice neigienizate, cu chedere murdare, strat de praf, mâzgă, cu scurgeri de lichide și rugină și a unor lăzi frigorifice cu acumulări masive, excesive de gheață, praf, impurități, resturi alimentare și păr, comercializarea de produse alimentare cu ambalaje deteriorate, practici comerciale incorecte.

About Post Author