29.000 lei în ultimele 10 zile, amenzi pentru gunoaie aruncate pe stradă la Timișoara

gunoaie

Încă se aruncă la greu gunoaie în locuri nepermise, în toate cartierele Timișoarei. Polițiștii locali continuă să dea amenzi pe bandă rulantă, mai ales cu sprijinul camerelor de supraveghere care îi „văd” pe nesimțiți.

În ultimele 10 zile, în Timișoara au fost date 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 29.000 de lei, celor surprinși că aruncă gunoiul pe domeniul public. „Trebuie menționat faptul că amenzile maxime sunt aplicate în funcție de cantitatea și tipul deșeurilor abandonate, precum și de repetabilitatea faptei în unele situații”, transmit polițiștii locali.

Au fost date amenzi pe Calea Aradului, str. Crizantemelor, colț cu J. Preyer, Surorile Martir Caceu, G. Muzicescu, J. Monnet, Hărniciei, Ecoului cu Constantin cel Mare. Potrivit Legii 211/2011, modificată prin Legea 188/2019, sancțiunile pentru cei care abandonează deșeuri pe domeniul public sunt cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei, cu dispunerea ridicării acestora. Dacă nu este respectată măsura de a igieniza terenul în termenul stabilit și de a preda deșeurile către un operator specializat, poate urma o nouă amendă, de la 7.500 la 15.000 lei, conform OUG 195/2005.

About Post Author