25 de ore de teatru non-stop, în premieră la Timișoara

Festivalul „25 de ore de teatru non-stop”, a cărui primă ediție a avut loc în 2011, la Sibiu, se va desfășura anul acesta în premieră și la Timișoara. Echipa Bis Teatru aduce acest eveniment în Capitala Culturală Europeană 2023.
În 2011, de Ziua Mondială a Teatrului, avea loc la Sibiu prima ediție a „25 de ore de teatru non-stop”, un festival dedicat teatrelor independente, organizat de Asociația Bis. Festivalul a atras public din toată țara grație conceptului inedit. Spectacolele au loc fără încetare, timp de mai bine de 25 de ore, în mai multe spații din oraș, sub forma unui maraton teatral.
De-a lungul anilor, publicul a gustat acest tip de experiență, iar spațiile de joc, de cele mai multe ori neconvenționale, au fost arhipline, indiferent de oră.
Chiar dacă festivalul e unul momentan asimilat Sibiului, conceptul său (cel de teatru nonstop) își are originile în 2002, când în Timișoara, sub auspiciile Teatrului Thespis, o mână de oameni din zona de expresie a teatrului studențesc s-au întâlnit în sala care actualmente poartă numele fondatorului acestui teatru, îndrăgitul Lelu Bihoi.
Anul acesta, ediția cu numărul 13 va avea loc la Sibiu, în 23-24 septembrie, și la Timișoara, în 30 septembrie–1 octombrie, ca parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.
Vin artiști din toată țara
Vor participa artiști din București, Cluj, Petroșani, Oradea, Timișoara, Sibiu. Companii precum Reactor (Cluj), Auăleu (Timișoara), Bis Teatru (Sibiu), Teatrul de Artă și Centrul Replika (București) vor împărți scenele festivalului cu adolescenții de la Fabrica de Teatru din Sibiu și cei de la Asociația Ferentari (Proiect PlayHood).
În program se vor rgăsi comedii precum Extraconjugal, de la Teatrul de Artă București, comedii cu tentă socială precum Grand Hostel Timișoara a trupei Auăleu, alături de spectacole precum Visul trupei Reactor (laureat al Premiilor Radio România Cultural) sau Vinovat,-ă, o coproducție Replika București – Beznă Theatre Londra. Nu va lipsi trupa Thespis, care va juca în memoria lui Diogene Bihoi, în toiul nopții teatrale.
Ediția de la Timișoara se va desfășura în Sala Teatrului German de Stat, Sala Studio a Teatrului Maghiar, Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, Cuib D’Arte, Sala de Concerte a Liceului Ion Vidu, Studio Lelu Bihoi, Scârț Loc Lejer etc.
Multe evenimente vor fi cu intrare liberă pentru elevi și studenți. Biletele vor fi puse în vânzare online în 31 august, în aceeași zi urmând să fie anunțat și programul complet al festivalului, coordonat de Bogdan Sărătean, de la Teatrul Bis.