230 km de drumuri județene, încă în aer la deszăpezire. Când s-ar putea rezolva problema

zăpadă

CJ Timiș ar putea spune, vineri, că este pregătit de prima zăpadă. Atunci speră președintele Călin Dobra că va fi încheiat un contract de deszăpezire pentru zona Făgetului. În acest moment sunt 230 km de drumuri județene care nu sunt acoperiți.

CJ Timiș nu a reușit încă să contracteze o firmă care să facă deszăpezirea în partea de est a județului. „Avem zona șase, din jurul orașului Făget, unde am avut contract. La acest moment, din cauza unei sentințe, firma respectivă și-a suspendat activitatea, iar contractul a fost reziliat. Suntem în procedura de negociere cu alte firme. Sper ca până vineri să avem încheiat contract și pe această zonă,astfel încât să nu avem niciun fel de problemă pe rețeaua de aproximativ 1.300 kilometri de drumuri județene”, spune Călin Dobra, președintele CJ.

În zona șase a existat un contract de 2,02 milioane de lei cu Tehnocer SRL.Restul județului este în regulă din acest punct de vedere, potrivit aceleiași surse. „S-a verificat de către echipa tehnică și situația în teren privind materialele antiderapante, utilajele și echiparea utilajelor”, a mai spus Dobra.

Din punct de vedere al deszăpezirii, județul Timiș este împărțit în șase zone: zona I – zona de vest – Sânnicolau Mare – 158,2 km: asocierea Elf Road SRL – Inteco Holding SRL; zona II – zona de nord – Timișoara-Pișchia – 166 km: 1,27 milioane de lei, reziliat în 2018, din cauză că firmele nu-și făcuseră treaba, și reatribuit; zona III – zona de sud – Deta – 236,5 km: Axela Construcții SRL; zona IV – zona de sud-est – Buziaș – 151, 5 km: MNG Trans SRL; zona V – zona de nord-est – Bethausen – 170, 1 km: Compact Product SRL.

About Post Author