Consilierii județeni au votat în ultimul plen un proiect care prevede măriri de salarii în CJ. Este o creștere de 9 procente, datorată schimbării unor coeficienți de calcul. Salariile au fost majorate consistent în vara lui 2017, pe baza Legii 153/2017.
„Proiectul se referă la salariile din CJ, ale celor care sunt în domeniul administrației. Se aduc la nivelul inflației și se corelează cu creșterea salariului minim pe economie. Este o creștere de aproximativ nouă procente (…) La momentul în care a intrat în vigoare legea unică de salarizare, calculul a fost făcut în baza unor coeficienți. La momentul acesta, coeficienții au suportat modificări, în baza cărora am aprobat și creșterea salariilor”, explică președintele CJ Timiș, Călin Dobra, proiectul votat în ultimul plen.
Vor beneficia de această majorare în jur de 200 de persoane. Dobra spune că nu se pune problema să nu existe bani de salarii în CJ. „Suma cu care vor crește cheltuielile de funcționare ale instituției noastre este nesemnificativă față de volumul de muncă pe care îl au angajații CJ. Categoric avem bani pentru cheltuieli de funcționare. Orice administrație locală serioasă, în momentul în care își construiește bugetul, e obligată să-și asigure funcționarea pe anul în curs”, afirmă șeful CJ.
Legea salarizării unice, în vigoare de doi ani
Salariile din CJ au crescut, în baza Legii 153/2017, din vara lui 2017. grilele de salarizare aprobate de plen vizau atât funcții publice, cât și funcții contractuale. Indemnizația președintelui CJ este 13.050 lei, iar cea a vicepreședinților, 11.600 lei. Cele mai mari salarii de bază, 11.600 de lei, erau ale secretarului județului și administratorului public. Urmau arhitectul șef, cu 11.100 lei, și directorii, cu 10.500 lei. Salariul de bază pentru un șef de serviciu pe funcție publică era de 9.750 lei, iar cel al unui șef de birou – 9.380. Un consilier al președintelui CJ Timiș poate ajunge la 7.749 de lei. Un consilier juridic sau inspector de specialitate are 7.749 de lei pe lună, iar un îngrijitor, 2.684 de lei. Un șofer poate avea un salariu de bază de 3.648 lei, iar un muncitor calificat, 3.485 lei.


