18 milioane de lei, bani europeni, pentru dotări la Spitalul Municipal. Pentru combaterea pandemiei
foto: Arhivă
Spitalul Municipal Timișoara va primi 18 milioane de lei, bani europeni, pentru combaterea pandemiei. Întreaga sumă este nerambursabilă și provine din Programul Operațional Infrastructură Mare.
România are la dispoziție fonduri europene de 500 de milioane de euro pentru dotarea spitalelor, în contextul pandemiei. Este vorba despre finanțări nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare. La Timișoara au fost semnate trei contracte: pentru Spitalul Municipal de Urgență și pentru centrele sociale „Inocențiu Klein” și „Sfântul Francisc”.
Grosul banilor merge către Spitalul Municipal, unde minimum cinci secții medicale vor fi dotate cu echipamente de protecție, materiale sanitare, dispozitive sau echipamente medicale de ultimă generație. Vor fi alocate pentru aceste achiziții 18 milioane de lei, bani care trebuie cheltuiți până în aprilie 2021. „Prin proiect se urmărește asigurarea capacității adecvate de îngrijire și tratament a cazurilor de infecție cu virusul SARS-CoV-2 și de gestionare a crizei sanitare. Formarea circuitelor epidemiologice necesare menținerii sub control a pandemiei au determinat organizarea a două spitale în unul singur. Este necesar un număr dublu de aparate, dispozitive medicale și consumabile”, transmite Primăria Timișoara, sub „umbrela” căreia se află Municipalul.
Vor fi cumpărate, printre altele, un aparat radiologie full digital cu două posturi, un sistem de navigație electromagnetic pentru chirurgie ORL nazosinusală și a urechii, incubator neonatal de terapie intensivă, aparat radiologie full digital cu un post de grafie, ventilatoare neonatale, monitoare funcții vitale, sistem tomografie computerizată minimum 128 slice-uri, echipament endoscopic pentru ORL adulți, aparate ventilație mecanică, aparat ventilație portabil compatibil RMN, ecograf portabil, aparate de anestezie, dar și paturi ATI.
Cele două centre sociale ale PMT vor primi, din aceeași sursă, o finanțare de 594.822,68 lei, inclusiv TVA.
