150 de zile de documentație, pentru galeria de artă din bastion. Proiect respins la finanțare la București
O firmă din Oradea va face documentația tehnică pentru viitoarea galerie de artă din bucata din bastion, aflată vizavi de Parcul Botanic. Primăria voia bani de la Institutul Național al Patrimoniului, dar proiectul a fost respins la finanțare.
În octombrie 2020, Primăria Timișoara a scos la licitație un contract de DALI și PT pentru fragmentul de bastion, aflat vizavi de Parcul Botanic. Acesta urma să fie transformat în galerie de artă. „Imobilul, cu o suprafață construită la sol de 213 mp, a fost solicitat de către comunitate să fie reabilitat și astfel redat circuitului socio-cultural. (…) Se propun lucrări de reparații și consolidare, pentru punerea în siguranță a imobilului”, scria în caietul de sarcini al licitației.
Prețul maxim oferit: 113.778 lei, cu TVA. Procedura a fost anulată după ce la PMT a ajuns Dominic Fritz, pentru că documentația nu ar fi fost completă. Contractul a fost relansat ulterior. De această dată cu încredințare directă, nu cu licitație, la aceeași sumă de pe vremea administrației Robu.
150 de zile pentru documentație completă de galerie de artă
În februarie, PMT a anunțat că a încheiat procedura, contractul fiind atribuit pentru suma de 88.893 lei, cu TVA, către Novartis SRL, un birou de arhitectură cu sediul în Oradea. El a fost semnat abia în 7 mai, firma bihoreană având la dispoziție 150 de zile pentru a preda documentația.
Contractul include „serviciil de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului pentru realizarea obiectivului de investiții DALI + PT reabilitare galerie de artă”. De asemenea, „prestatorul, în calitate de expert cooptat, va oferi asistență pe perioada desfășurării procedurilor de licitație publică a contractelor de execuție lucrări, adică de la data deschiderii ofertelor operatorilor economici și până la data încheierii evaluării ofertelor din punct de vedere tehnic”.
Expertiza tehnică a clădirii trebuie făcută în 30 de zile de la semnarea ordinului de începere.
Respins la finanțare
Primăria Timișoara a depus proiectul spre finanțare acest proiect către Institutul Național al Patrimoniului. Acest lucru a fost posibil pe Apelul de finanțare Timbrul Monumentelor Istorice – Subprogramul 2, Proiectare (elaborarea documentațiilor tehnice pentru intervenții asupra monumentelor istorice).
Proiectul a fost însă respins la finanțare, adunând numai 64,4 puncte din 100 posibile. Primul proiect acceptat a avut peste 96 puncte.
