13 milioane de lei de la guvern, bani pentru trei teatre și filarmonică

bani

sursa foto: Teatrul Merlin / Alin Zelenco

Cele patru instituții culturale din subordinea Primăriei Timișoara și a CJ Timiș împart, pe final de an, încă 13 milioane de lei. Banii vin de la guvern și sunt destinați finanțării instituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităților administrației publice locale. În vară, din impozitul pe venit au fost alocate alte 20 de milioane.

Patru instituții de cultură din Timișoara primesc alocări bugetare de la guvern. Acestea au fost aprobate printr-o HG care a trecut în sedința de miercuri, 14 decembrie. Sumele sunt următoarele:

  • Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” – 1,7 milioane de lei
  • Teatrul German de Stat – 3,065 milioane de lei
  • Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” – 3,4 milioane de lei
  • Filarmonica Banatul – 4,6 milioane de lei

În vară, guvernul a alocat aproape 270 milioane de lei pentru 65 de teatre, opere și filarmonici care funcționează în subordinea autorităților locale. Suma reprezenta 2% din impozitul pe venit încasat până la 31 iulie.

În Timiș au ajuns aproape 20 de milioane, astfel: Filarmonica Banatul – 8,87 milioane de lei, Teatrul German de Stat – 3,87 milioane de lei, Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” – 4,38 milioane de lei, Teatrul „Merlin” – 2,06 milioane de lei.

Primele trei instituții sunt în subordinea PMT, iar cea de-a patra e în „ograda” CJ Timiș.

About Post Author