13 milioane de euro, costul unei noi baze de rugby din Ronaț. Primul mic pas a fost făcut în CL

rugby

sursa foto: SCM Timișoara / Leonard Ardelean

Un prim pas, e drept unul teoretic, a fost făcut, în sfârșit, în ceea ce privește baza de rugby, aflată în cartierul Ronaț. Proiectul privind documentația de tip DALI a trecut de plenul consiliului local, la o lună de când a primit toate avizele necesare.

Consilierii locali au aprobat, în ultimul plen, „obiectivul de investiţii «Refuncționalizare teren de sport, reabilitare și extindere clădirii existente, inclusiv utilități, în Timişoara str. Pictor Aman nr. 11»”. Practic, este vorba despre „documentaţia tehnico-economică – faza DALI, elaborată de S.C. Studio Art Construct SRL”, precum și „indicatorii tehnico-economici ai investiţiei – FAZA DALI (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții)”.

Baza sportivă își va schimba radical înfățișarea, dacă acest proiect va fi pus în practică. Vor fi amenajate două terenuri: unul cu suprafață sintetică – hibrid, iar celălalt cu suprafață naturală și sistem de încălzire. Vor apărea, de asemenea, terenuri de antrenament, va fi extinsă clădirea deja existentă și vor fi construite vestiare noi, spații de depozitare și o sală de forță. Tribuna principală va avea o capacitate de 1.800 de locuri.

Banii vor veni de la bugetul local

Terenul principal de joc, cu aria totală de 10.000 metri pătrați, va fi cel cu suprafața sintetică. „Durata pentru execuţia lucrărilor (pentru varianta recomandată) este de 24 luni, din care durata de execuție lucrări este de 18 luni”, se precizează în anexa proiectului, semnată de viceprimarul Cosmin Tabără și directorul Direcției PLMSTF, Culiță Chiș.

Valoarea totală a lucrărilor este estimată la 65,7 milioane de lei, cu TVA, sursa de finanțare fiind bugetul local. Pasul următor ar fi organizarea licitației pentru proiectare și execuție, dar nu se știe când.

În 2021, au fost făcut niște reparații de urgență ale bazei sportive din Ronaț, pentru că starea acesteia punea sub semnul întrebării disputarea meciurilor din superligă. Promisiunile administrației locale pentru baza sportivă „Gheorghe Rășcanu” datază de mulți ani. În 2016, în buget fusese alocată suma de 800.000 lei, pentru refacerea tribunelor, vestiarelor, a gazonului și a aleilor, dat totul a răms la stadiul de intenție. Suporterii au demontat, la un moment dat, scaunele din plastic, au vopsit tribuna metalică și au montat băncuțe din lemn. Totul, din bani pe care i-au adunat chiar ei.

About Post Author