Poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Moraviţa au prins o călăuză, care încerca să ajute mai mulți migranți din Afganistan și Pakistan, care voiau să treacă ilegal frontiera. Bărbatul nu avea nici măcar permis de conducere.
Poliţiştii de frontieră au oprit, vineri, pentru un control de rutină, pe DN57, la intrarea în Jamu Mare, o autoutilitară înmatriculată în România, condusă de un tânăr de 20 de ani, cetățean român. În mașină erau, pe post de pasageri, 12 cetăţeni străini, toți bărbați, fără documente de identitate asupra lor. Poliţiştii de frontieră i-au dus la sediul instituţiei pentru cercetări.
„Persoanele descoperite în autovehicul sunt cetăţeni din Afganistan și Pakistan, cu vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani. S-a mai stabilit că șoferul a condus mijlocul de transport fără a poseda un permis de conducere”, transmite Poliția de Frontieră.
Poliţiştii de frontieră efectuează acum cercetări, sub coordonarea unui procurordin cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Este vorba despre infracţiuni de trafic de migranţi și conducerea unui vehicul fără permis de conducere pentru cetățeanul român, respectiv trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetățenii afgani și pakistanezi.


