118.000 refugiați ucraineni au intrat în România. Au rămas mai puțin de jumătate
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, miercuri, la începutul ședinței de guvern, că, de la începutul invaziei ruse, 118.000 de refugiați ucraineni au intrat în România. Mai puțin de jumătate dintre ei au rămas aici.
Din cei peste 118.000 de refugiați care au intrat la noi în țară de la izbucnirea războiului, 70.026 au fost doar în tranzit și au părăsit România. Din cei peste 46.000 refugiați care au rămas, 18.000 sunt copii. De asemenea, 1.070 de cetățeni ucraineni au solicitat azil.
„Am avut discuții și există țări ale UE care își oferă sprijinul pentru a putea să gestionăm cât mai bine și cât mai coerent activitatea la graniță și în interior, cu tot ceea ce presupune logistica și resursa umană necesare pentru acest flux de refugiați care, putem să observăm, crește de la o zi la alta”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.
Marți seară. Nicolae Ciucă a avut o convorbire cu vicepreședintele SUA, Kamala Harris, mulțumindu-i pentru susținere și discutând și despre modul în care evoluează situația de securitate în regiunea Mării Negre. În ședința de guvern de miercuri urmează să fie modificată legea Codului aerian, astfel încât toate aeronavele NATO să fie scutite de la plata taxelor aeriene.
„Zborurile efectuate de aeronave militare înmatriculate în alte state NATO vor fi exceptate de la plata unor categorii de tarife pentru serviciile aeriene și nu va mai fi nevoie de încheierea de acorduri bilaterale sau multilaterale”, a explicat premierul.