10 tone de produse stricate sau cu alte probleme, retrase din magazinele Mega Image din Timiș / FOTO

mega image

Lanțul de supermarketuri Mega Image a fost controlat, în ultimele săptămâni, de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Comisarii au verificat 500 de magazine deschise sub acest brand. În Timiș sunt 27 și probleme au fost cât cuprinde.

Nu e deloc un magazin ieftin, dar asta nu înseamnă că respectul pentru clienți are prea mare importanță. Cel puțin așa rezltă din informațiile făcut publice de Protecția Consumatorilor Timiș, care au verificat, în cadrul unei acțiuni organizate la nivel național, 27 de unități din lanțul Mega Image.

Au fost dat cinci avertismente și 36 amenzi contravenționale, în total 133.000 lei. De asemenea, a fost dispusă oprirea definitivă de la comercializare a unei cantități de 10.197 kg produse.

„Abaterile cel mai des întalnite au fost condițiile de depozitare neconforme, legume și fructe depreciate, produse cu modificări organoleptice, produse fără elemente de identificare necesare stabilirii conformității acestora”, a transmis Mihai Alin Gubandru, comisar șef CRPC Regiunea Vest.

About Post Author