1.250 specialiști în ATI din America de Nord, America de Sud și Europa vin la Timișoara

ati

La Timișoara are loc o nouă ediție a cursului de ghiduri și protocoale în ATI și medicină de urgență. Participă la acest eveniment, unul dintre cele mai mari din Europa Centrală și de Est, specialiști de pe trei continente.

Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara s-a impus de multă vreme în conștiința publică drept o entitate cu impact benefic, pe multe niveluri. Sunt cunoscute caravanele pe care le desfășoară în comunități din zone izolate, cartiere mărginașe, aziluri de noapte sau penitenciare, dar și campaniile umanitare și de fund-raising. Toate acestea sunt completate de programe de educație sanitară, cursuri de resuscitare și prim-ajutor sau maratoane ale vaccinării.

Poate cea mai importantă activitate a asociației este însă cursul de ghiduri și protocoale în ATI și medicină de urgență. Acesta a ajuns, în 2022, la cea de-a XX-a ediție. Evenimentul are loc în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și a Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă.

Președintele manifestării este prof. dr. Dorel Săndesc, iar director, conf. dr. Ovidiu Bedreag. Vin la Timișoara 1.250 de specialiști din America de Nord, America de Sud și Europa. Lectorii provin din multiple specialități: anestezie și terapie intensivă, medicină de urgență, boli infecțioase, cardiologie, neurologie etc. Vor susține conferințe și bioingineri, și psihologi.

About Post Author