Asociația OncoHelp organizează, la Timișoara, o conferință cu tema „Imunoterapia cancerului”. Sunt peste 400 de specialiști care vor participa la acest eveniment, din care aproape 70 vor fi speakeri.
Conferința „Imunoterapia cancerului” reunește, la Timișoara, în jur de 400 de medici oncologi, radioterapeuți, hematologi, și alte specialități conexe. Evenimentul este organizat sub „umbrela” OncoHelp Winter School, aflată la cea de-a treia ediție. Participanții vor primi cele mai noi informații în ceea ce privește terapiile imune și vor discuta aspecte legate Conferința va fi prefațată de un curs de imunologie fundamentală.
„Pe parcursul a patru zile, până în 23 februarie, conferința «Imunoterapia cancerului» adună laolaltă oncologi din toată țara. Am invitat din nou personalități de marcă, pentru a evidenția progresele rapide ale terapiilor imune, sub forma unor prelegeri și discuții interactive. Sunt anunțate patru dezbateri, în care combatanții vor lupta cu îndârjire pentru supremația propriilor convingeri. Anul acesta avem 66 speakeri și aproape 400 de participanți înscriși”, spune conf. dr. Șerban Negru, din partea Asociației OncoHelp.
Pe lângă prelegerile științifice, evenimentul va include și expoziții de prezentare a produselor farmaceutice utilizate în terapia oncologică. Imunoterapia este cel mai nou tratament în lupta împotriva cancerului. Aceasta activează sistemul imunitar al pacientului bolnav de cancer, astfel încât acesta devine capabil să recunoască celulele tumorale și să le distrugă. Se anticipează că, în viitor, imunoterapia oncologică va ocupa rolul principal în planul de tratament al mai multor forme de cancer.


