Se schimbă facturile la încălzire. Plata în avans pentru lunile de iarnă, încă neclară

Publicat:

Din 15 octombrie, timișorenii racordați la sistemul centralizat nu vor mai primi facturile pentru încălzire de la Colterm, ci de la noul serviciu TermSet. Ce nu se știe încă este cum vor arăta aceste facturi: avansul pentru noiembrie a dispărut deja de pe facturile Colterm.

Facturile pentru încălzire se schimbă chiar înainte de începerea sezonului rece la Timișoara. Din 15 octombrie, Colterm va rămâne doar producătorul energiei termice, iar transportul, distribuția, furnizarea și relația de facturare cu abonații vor fi preluate de noul serviciu public TermSet. Schimbarea a provocat însă nelămuriri în rândul administratorilor de blocuri, după ce pe facturile Colterm nu a mai fost trecut avansul pentru luna noiembrie.

- Publicitate -

Administratorii spun că nu au primit explicații despre ce se întâmplă cu sistemul de avansuri odată cu schimbarea operatorului și se tem că asociațiile vor ajunge să achite integral consumul tocmai în lunile de iarnă, când facturile sunt mult mai mari.

Primăria Timișoara a anunțat miercuri schimbarea modului în care va funcționa sistemul centralizat de termoficare, dar nu explică situația avansurilor și nici modul concret în care acestea vor fi tratate în perioada de tranziție dintre Colterm și TermSet.

Din 15 octombrie, TermSet va prelua relația de facturare cu abonații. Colterm va mai emite o ultimă factură în luna noiembrie, care va cuprinde consumul înregistrat până în 14 octombrie inclusiv.

Din acel moment, sistemul de termoficare va funcționa practic cu doi operatori. Colterm va produce energia termică la CET Sud și CT Centru, iar TermSet o va prelua pentru transport, distribuție și furnizare către timișorenii racordați la sistemul centralizat. Tot la TermSet vor trece angajații Colterm care lucrează acum în transportul, distribuția și furnizarea energiei termice. Punctul de lucru al TermSet va funcționa la actualul sediu Colterm.

De ce este împărțit Colterm

Separarea este explicată prin situația financiară diferită a celor două componente ale sistemului. Producția de energie termică este considerată sustenabilă economic, în timp ce transportul și distribuția generează pierderi, puse în principal pe seama rețelelor vechi.

Municipalitatea pregătește o investiție de aproape 370 de milioane de lei pentru înlocuirea conductelor pe aproximativ 27 de kilometri, calculați tur-retur. Este vorba despre magistrala care pleacă de la CET Sud și traversează nouă cartiere, iar lucrările ar urma să înceapă până la sfârșitul acestui an.

Pentru abonați, schimbarea cea mai vizibilă va fi însă cea de pe factură: după 15 octombrie, aceasta va veni de la TermSet, nu de la Colterm.

Deocamdată, deși suntem în pragul lunilor cu cel mai mare consum, nu știm ce se va întâmpla cu sistemul de avans folosit până acum. Din informațiile noastre, Colterm ar urma să ofere explicații în aceste zile. Nu de alta, dar în condițiile în care, iarna trecută, cu avans plătit, la un apartament cu două camere, factura la întreținere a ajuns și la 1.200 lei / lună, nu vrem să ne imaginăm cum va fi în acest an.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img