Tinerii interpreți de operă sunt invitați să se înscrie la prima ediție a concursului „Armonii în Văile Comeatului”, care va avea loc în mai, la Timișoara și în localitatea Comeat.
Un nou concurs dedicat tinerilor muzicieni este lansat la Timișoara. „Armonii în Văile Comeatului” este o competiție de canto liric care își propune să ofere vizibilitate și o scenă de afirmare pentru interpreții aflați la început de drum.
Concursul este organizat de Asociația Culturală „Dacia Capta”, împreună cu Asociația Comeat Lichtenwald, Societatea Dante Alighieri – Filiala Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara.
Competiția se desfășoară în două etape. Faza eliminatorie și semifinala sunt programate în 22 mai, la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest, iar finala și concertul de gală vor avea loc pe 24 mai, la Centrul Turistic „Studio Rural 5” din Comeat.
Participarea este gratuită, iar înscrierile sunt deschise până în 16 mai. Pot participa tineri de minimum 16 ani, care trebuie să pregătească patru lucrări din repertoriul liric italian, adaptate categoriei vocale, în limba și tonalitatea originală.
Organizatorii spun că își propun nu doar o competiție, ci și o întâlnire între artiști și public, într-un cadru diferit de cel obișnuit, care pune în valoare și zona rurală din apropierea Timișoarei. Concursul se va încheia cu un concert de gală deschis publicului, susținut de laureați. Premiile sunt cuprinse între 200 și 800 de euro.


