Tradiții, mâncare și jocuri specifice: comunitatea srilankeză din Timișoara marchează Anul Nou Sinhalez pe 18 aprilie, la Muzeul Satului Bănățean.
Comunitatea srilankeză din Timișoara organizează sâmbătă, 18 aprilie, sărbătoarea Anului Nou Sinhalez (Aluth Avurudu), un eveniment care va avea loc la Muzeul Satului Bănățean.
Programul include ritualuri tradiționale, jocuri și preparate specifice, iar evenimentul este deschis tuturor celor care vor să descopere cultura srilankeză.
Anul Nou Sinhalez marchează începutul unui nou an solar și este una dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka, asociată cu ideea de reînnoire și începuturi. În Timișoara trăiesc și muncesc peste 700 de cetățeni srilankezi, iar astfel de evenimente au devenit, în ultimii ani, ocazii de întâlnire între comunități.
Sărbătoarea Anului Nou Sinhalez (Aluth Avurudu) are loc între orele 10 și 20. Accesul se face pe baza biletului de intrare în muzeu.


