Teatrul Maghiar a reluat repetițiile în hala nefolosită iarna: 10.000 de euro plătiți degeaba și „ajutor de încălzire”

Publicat:

Teatrul Maghiar din Timișoara plătește mii de euro pe lună pentru spații de repetiții, dintre care unul nu a putut fi folosit luni întregi din cauza frigului. Explicațiile primite ulterior ridică însă mai multe semne de întrebare – de la „încălzire” doar peste 10 grade, până la un răspuns transmis fără o asumare oficială.

Din toamna trecută, Teatrul Maghiar a plătit lunar 4.700 de euro pentru spații de repetiții – 2.700 de euro pentru o hală din Calea Aradului, nefolosită de anul trecut, și încă 2.000 de euro pentru un fost club din Piața Unirii. Acesta din urmă a găzduit și câteva reprezentații cu bilet, în limita a 30 de locuri / spectacol. În aprilie, spectacolele din fostul club se mută în sala la teatru de la Scârț.

- Publicitate -

„Deocamdată, din cauza frigului și a lipsei căldurii în spațiul de repetiții UTT, sala de repetiții (cea din Calea Aradului – n.r.) a fost folosită doar până în noiembrie inclusiv anul trecut. Repetițiile în acest spațiu se vor relua la finalul lunii martie” ne precizau reprezentanții teatrului, în urmă cu câteva săptămâni. Practic, aceștia admiteau că plătesc chirie degeaba.

În aceste condiții, am solicitat teatrului lămuriri suplimentare. Am vrut să știm care este, conform actelor, destinația spațiului, care sunt demersurile inițiate pentru ca acesta să poată găzdui repetiții și spectacole, dacă există un punct de vedere de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș, și care ar fi valoarea investițiilor care trebuie făcute aici, pentru ca spațiul să fie complet sigur pentru artiști și spectatori.

Cineva, nu știm cine, ne-a dat un răspuns

Într-un gest elegant, așa cum îi stă bine unei instituții culturale care se respectă, înainte să ne răspundă la solicitare, teatrul a emis un comunicat de presă conținând și informațiile pe care le-am cerut noi, totuși într-o formă comprimată. Teatrul atrăgea atenția asupra spațiilor alternative de care are nevoie pentru a-și desfășura activitatea.

După ce a fost trimis comunicatul către colegi, semnat și asumat de secretarul literar al instituției, s-a întâmplat un lucru ciudat. Am primit și noi un răspuns la solicitarea făcută în baza Legii 544. Iată ce ni s-a comunicat:

„Spațiul este închiriat pentru următoarele activități: activități culturale, tâmplărie, reparații decor si depozitare decor. Nu sunt necesare demersuri pentru schimbarea destinației spațiului în sală de repetiții / spațiu pentru spectacole, noi deocamdată repetăm în acest spațiu pentru spectacole de amploare. Teatrul a demarat discuții cu o firmă de proiectare și cu proprietarul spațiului. Am început demersurile pentru aviz ISU pentru a organiza spectacol la locație.

Pentru amenajarea sălii pentru spectacole, nu este nevoie de investiții, se vor folosi materiale mobile din inventarul teatrului. Spațiul este deja amenajat pentru repetiții, cu mijloace din inventarul teatrului existent, covoare de repetiții, perdele negre, lumină de serviciu. Am amenajat spațiu de cabine pentru actori. Există toalete, apă, curățăm și menținem continuu spațiile sanitare. Teatrul a obținut ajutor de încălzire pentru zilele cu temperaturi de peste 10 grade C. Spațiul este proaspăt zugrăvit, sistemul electric este nou, șapă de beton turnată în plan, ceea ce este un avantaj pentru noi. Totul a fost realizat de către proprietar.

Teatrul nu va face investiții în clădire, pur și simplu vom folosi echipamente mobile din inventarul teatrului, specifice activității noastre de repetiții. Spațiul a fost amenajat și renovat de proprietar pentru a fi sală de sport, ceea ce face ca acesta să fie aproape de destinația și scopul nostru. Are zonă de intrare, băi, cabine, zona tehnică și zona de exerciții corporale.

Hala nu este industrială, zona din complexul respectiv fiind cu multiple destinații, pe lângă zonele comerciale și sportive. Ceea ce este extrem de benefic pentru scopul nostru, există acolo ateliere de tâmplărie, lăcătușerie, electrice etc”.

Legea zice puțin altfel

Nu știm însă dacă aceste informații sunt oficiale sau doar o glumă. Spre deosebire de comunicatul de presă, care este asumat, noi am primit doar un text copiat în corpul mailului, trimis de pe adresa generală a teatrului.

Nu are numele instituției emitente, număr de înregistrare, dată, numele și funcția emitentului și semnătura acestuia. În realitate, un fișier Word nesemnat, trimis prin e-mail, poate fi modificat și nu garantează că reprezintă poziția oficială a instituție. Ce să mai spunem despre un text copiat în corpul mailului…

Fiecare instituție publică trebuie să aibă desemnat un responsabil cu Legea 544, a liberului acces la informații de interes public, iar acesta emite, sub semnătură, răspunsurile oficiale.

Teatrul, ca… persoanele defavorizate

Vom comenta totuși puțin afirmațiile făcute de persoana necunoscută care speră că ne-a răspuns „satisfăcător”. Răspunsurile oficiale trebuie să fie în conformitate cu situația din teren, nu satisfăcătoare pentru o parte sau alta. Și nu trebuie să țină cont de eventuală aversiune a celui care le oferă față de cel care le solicită.

Teatrul ar fi „obținut ajutor de încălzire pentru zilele cu temperaturi de peste 10 grade C”. Cine dă ajutor de încălzire unui teatru? De ce ar primi teatrul „ajutor de încălzire pentru zilele cu temperaturi de peste 10 grade C”, dacă tot a plătit patru luni chirie de peste 10,000 de euro, fără a putea utiliza spațiul? De ce ar primi ajutor de încălzire când temperaturile cresc?

Au început repetițiile în hala în care era prea frig ca să poată fi folosită sursa foto: Teatrul Maghiar

În hala de 2.700 de euro / lunar, nefolosită din cauza frigului, are loc, în această perioadă, un atelier susținut de regizorul Stefano Te, de la Teatro dei Venti, care va pune în scenă un „Macbeth”. Premiera acestuia e programată în mai, la Festivalul TESZT. Imaginile din interiorul halei confirmă „covoarele de repetiții, perdelele negre, luminile de serviciu”, bune pentru repetiții. Pentru spectacole cu public însă, e un pic mai complicat.

Activități culturale, atelier și depozit în 350 metri pătrați

Am mers totuși pe teren, pentru a vedea „zona din complexul respectiv cu multiple destinații, pe lângă zonele comerciale și sportive”, în care se află spațiul descris ca fiind „aproape de destinația și scopul nostru”. Hala ar avea 350 metri pătrați, cu tot cu foaier. Informațiile noastre zic un pic altfel, dar nu punem bază nici pe ele, pentru că sunt neoficiale, nici pe ce ne-a comunicat un necunoscut – din același motiv.

Unde ar putea avea loc în 350 metri pătrați „activități culturale, tâmplărie, reparații decor si depozitare decor”, pentru că acesta este obiectul contractului de închiriere, e greu de spus. Clădirea are pereți exteriori cu infiltrații vizibile, iar accesul se face printr-o curte cu asfalt degradat și bălți. Din decor fac parte paleți depozitați în aer liber, dar și o cușcă metalică unde sunt patru căței care păreau destul de prietenoși.

Din imagini nu reiese că hala ar avea un sistem de climatizare adecvat unui spațiu cultural. Teatrul susține că spațiul este „aproape de destinația și scopul nostru”, fiind amenajat ca sală de sport. Fotografiile din exterior arată însă un spațiu adaptat minimal, fără intervenții care să rezolve probleme esențiale pentru o eventuală sală de spectacole.

În loc de concluzie

Pentru a respecta adevărul, zona are totuși funcțiuni comerciale și sportive: la intrarea în curtea în care se află hala funcționează o langoșerie și un supermarket, iar într-o clădire aflată la intrare este deschis un club de karate.

Cum vor fi organizate aici evenimente culturale, vom vedea. Fără pretenții de elitism, spațiul, privit din exterior, pare mai degrabă potrivit pentru un rave decât pentru un spectacol de teatru, fie el și un „Macbeth” neconvențional.

Probabil că, odată cu un răspuns oficial, asumat, vor fi lămurite și aceste detalii. Cu sau fără ajutor de încălzire.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img