Birou de afaceri europene pentru studenți, deschis la UVT. În parteneriat cu Nicu Ștefănuță

Publicat:

Universitatea de Vest din Timișoara a deschis un birou de afaceri europene dedicat studenților, în parteneriat cu europarlamentarul Nicu Ștefănuță. Spațiul va funcționa la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor.

Universitatea de Vest din Timișoara a inaugurat un birou de afaceri europene destinat studenților, realizat în parteneriat cu europarlamentarul Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European.

- Publicitate -

Biroul funcționează în cadrul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor și este gândit ca un punct de legătură între studenți și instituțiile europene. Potrivit reprezentanților universității, spațiul va oferi acces la informații despre programe europene, stagii de practică, dezbateri și oportunități de implicare în proiecte legate de politicile UE.

„Ne propunem să creăm un spațiu activ de dialog, învățare și implicare, în care studenții să poată înțelege mai bine procesele decizionale europene și să contribuie, la rândul lor, la modelarea acestora. Consider că este esențial ca tinerii să aibă acces direct la informație, la experiențe relevante și la un cadru în care vocea lor să fie ascultată și valorizată. Viitorul Europei se construiește împreună cu tinerii, iar acest birou este mai mult decât un spațiu fizic, este un instrument concret prin care deschidem oportunități, încurajăm inițiativa și susținem implicarea”, a spus Nicu Ștefănuță, care este absolvent al UVT.

„Universitatea de Vest devine prima instituție de învățământ superior din Timișoara care realizează o punte concretă și o legătură permanentă cu Parlamentul European, pentru că noi suntem Europa, aici, la Timișoara, la UVT. Universitatea noastră este parte a Alianței Europene UNITA, numărându-se printre cele șase universități fondatoare”, a declarat, la rândul lui, rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

La evenimentul de inaugurare au participat conducerea UVT, cadre didactice, reprezentanți ai organizațiilor studențești și invitați din zona civică.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img