Primăria Timișoara deschide oficial baza sportivă „Vasile Deheleanu”, o investiție de peste un milion de euro, finanțată integral din bugetul local.
Noua bază sportivă construită de primărie va avea un teren de fotbal cu gazon natural, un teren multifuncțional și o clădire cu tribună de 417 locuri, vestiare, cabinet medical și spații tehnice. Complexul este echipat cu instalație de nocturnă și panouri solare și va fi administrat de SCM Timișoara. Investiția, în valoare de 5,8 milioane de lei, cu TVA, este asigurată integral din bugetul local.
Baza poartă numele lui Vasile Deheleanu, figură importantă a fotbalului timișorean, născut în Mehala, campion național cu Ripensia în anii ’30 și fost antrenor al Politehnicii Timișoara. E prima investiție în infrastructură sportivă dată în folosință în acest an de municipalitate.
„Urmează stadionul «Eroii Timișoarei», tot anul acesta. Am reamenajat și baza Stoicov, care va fi folosită de Poli și de sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Banatul. În scurt timp vom finaliza încă un teren de baschet pe malul Begăi. Iar următorul șantier pe care îl începem pentru noi terenuri de sport va fi în zona Bogdăneștilor”, a transmis primarul Dominic Fritz.
Două zile de evenimente la inaugurare
Deschiderea oficială va fi marcată printr-un program sportiv desfășurat pe parcursul a două zile. Sâmbătă, 21 martie, de la ora 10, sunt programate turnee pentru copii (categoriile 2015 și 2017), cu participarea a aproximativ 225 de tineri sportivi.
Între orele 11 și 15 vor avea loc concursuri de baschet, un quiz despre istoria fotbalului și competiții de darts.
După-amiaza, între 15 și 18, terenul de fotbal va fi deschis publicului larg, înaintea unui meci de old-boys între Poli și CFR Timișoara, programat la ora 18.
Ziua se încheie cu un meci de juniori Under 14 între Poli și Ripensia, la care va fi prezent și lotul de seniori al Politehnicii. Duminică, 22 martie, baza va găzdui Cupa Firmelor la fotbal, programată între orele 10 și 19.
***
Contractul pentru proiectarea și execuția bazei sportive de pe strada Mircea cel Bătrân a fost semnat în octombrie 2023. Au lucrat Atelier Decumanus SRL, lider de asociere, Rogera Prest Com SRL (asociat) și subcontractanții Contact Plus SRL, Geotc CAD SRL, Calor Grup SRL, Construct Business Electric Team SRL.
Lucrările au început în vara lui 2024.


