Deszăpezire pe ger la Timișoara: mobilizare masivă, dar fără explicații privind costurile

Publicat:

Gerul și prognoza meteo nefavorabilă pentru zilele următoare au determinat Primăria Timișoara să convoace un nou comandament de iarnă. Autoritățile anunță mobilizarea a peste 350 de oameni și 20 de utilaje. Rămân însă neclare condițiile în care alte societăți municipale intervin la deszăpezire.

Primarul Dominic Fritz a convocat, vineri dimineață, un nou comandament de iarnă, în contextul temperaturilor foarte scăzute din ultimele 12 ore și al prognozei meteo nefavorabile pentru perioada următoare.

- Publicitate -

Potrivit municipalității, echipele SaluT au acționat cu prioritate pe arterele principale, traseele de transport public, poduri și în zonele considerate cu risc crescut. De joi după-amiază, intervențiile au fost extinse și pe străzile secundare și pe trotuare, efortul fiind continuat și vineri.

„În acest interval, au fost împrăștiate aproximativ 90 de tone de material antiderapant, pentru a preveni formarea poleiului. Operațiunile de deszăpezire și degajare a zăpezii sunt realizate de peste 350 de angajați și 20 de utilaje aparținând SaluT și altor societăți din subordinea Primăriei Timișoara. La aceste activități participă și 20 de persoane private de libertate, implicate în lucrări de curățare a domeniului public”, a transmis PMT.

Colterm, la foc continuu

Sistemul centralizat de încălzire funcționează, potrivit autorităților, în parametri normali. Colterm a crescut temperatura agentului termic pentru a compensa gerul, iar stocurile sunt considerate suficiente pentru traversarea acestei perioade.

Datele oficiale arată că societatea dispune de aproximativ 42.000 MWh de gaze și 43.500 de tone de cărbune. În prezent, CET Sud consumă aproximativ 1.000 de tone de cărbune pe zi.

În ceea ce privește transportul public, municipalitatea anunță că refugiile stațiilor au fost curățate, iar echipele continuă degajarea zăpezii din alveolele destinate mijloacelor de transport în comun.

Întrebări fără răspuns despre implicarea altor societăți

Primăria Timișoara a anunțat joi că la operațiunile de deszăpezire participă, cu oameni și utilaje, toate societățile din subordinea municipalității. Potrivit contractului încheiat anul trecut, Salubrizare Timișoara – SaluT este operatorul responsabil pentru aceste servicii, pentru care este și plătit.

În acest context, am solicitat joi după-amiază clarificări privind baza contractuală în care angajați și utilaje ale altor societăți municipale participă la activitățile de deszăpezire. Am întrebat dacă există contracte sau protocoale de colaborare, cum sunt plătite aceste servicii și către cine sunt decontate costurile.

Întrebările au fost transmise, prin WhatsApp, consilierului de comunicare Richard Zuberecz, însă până la publicarea acestui articol nu am primit niciun răspuns. De altfel, nu este clar nici dacă mesajele au fost citite, având în vedere setările de confidențialitate ale contului utilizat.

Cod galben de ger

Județul Timiș se află sub cod galben de ger până la începutul săptămânii viitoare. Meteorologii anunță temperaturi minime foarte scăzute, în special pe timpul nopții și dimineților, dar și episoade de ninsoare în perioada următoare.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img