Tragedie, vineri dimineață, pe strada Armoniei din Timișoara. Un bărbat de 51 de ani a murit după ce a căzut de pe o schelă, în timp ce efectua lucrări la etajul al cincilea al unui imobil aflat în construcție.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 10. Au intervenit pompierii de la Detașamentul 1 Timișoara, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și un echipaj SMURD cu medic.
Din păcate, în urma căderii de la înălțime, bărbatul a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat de echipajul medical sosit la fața locului.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul și dacă au fost respectate normele de protecție a muncii.


