Banatul, cu gust și poveste, la târgul internațional de turism de la Rimini

Publicat:

Visit Timiș reprezintă, în aceste zile, județul Timiș și întreg Banatul la târgul internațional de turism TTG Travel Experience, desfășurat la Rimini, în Italia.

Între 8 și 10 octombrie, echipa Visit Timiș promovează oferta turistică și gastronomică a regiunii. În contextul candidaturii Banatului pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, proiect coordonat de Consiliul Județean Timiș, vizitatorii târgului pot descoperi o mică parte din gusturile autentice ale locului: haioșe cu prune, răchie și zmeurată de la producători locali.

- Publicitate -

„E doar o mostră din ceea ce înseamnă Banatul culinar, un prilej de a stârni curiozitatea celor care ne vor vizita la Rimini și, poate, de a-i convinge să descopere mai departe gastronomia și tradițiile regiunii”, transmit reprezentanții Visit Timiș.

la Rimini sunt prezentate și câteva dintre cele mai cunoscute experiențe turistice din județ – Mic Dejun la Margina, Drumul Vinului, VeloTimiș, prima hartă de cicloturism din județ, dar și obiective de patrimoniu precum Conacul Mocioni, Cula din Ciacova, Sanctuarul de la Parța sau peisajele din Țara Făgetului.

TTG Travel Experience este unul dintre cele mai importante târguri de turism din Europa. Evenimentul, dedicat exclusiv profesioniștilor din domeniu, reunește operatori, agenții, companii aeriene, hotelieri și furnizori de servicii și tehnologii turistice, devenind un punct major de întâlnire și schimb de idei pentru industria globală de turism.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img