O seară ca în filme, în Parcul Rozelor. Corul Comunitar, aplaudat la scenă deschisă / FOTO

Publicat:

Copii cu tricouri cu Star Wars și Superman, adulți nostalgici după Indiana Jones și E.T. Sâmbătă seară, Parcul Rozelor s-a transformat într-o sală de cinema în aer liber, unde Corul Comunitar și Filarmonica Banatul au adus la viață muzica legendarului John Williams.

Parcul Rozelor a răsunat sâmbătă seară de acorduri familiare, într-un spectacol cu totul special, dedicat muzicii de film. Corul Comunitar, format din zeci de timișoreni pasionați, a urcat din nou pe scenă alături de Orchestra simfonică „Remus Georgescu” și Corul „Ion Românu” ale Filarmonicii Banatul.

- Publicitate -

Publicul, numeros și entuziast, a aplaudat minute în șir fiecare moment. De la forța epică a suitei Star Wars, până la emoția temei din E.T. sau nostalgia universului Harry Potter, muzica lui John Williams a transformat seara într-o adevărată călătorie prin cinematografia mondială.

Atmosfera a fost una de sărbătoare. Oameni de toate vârstele, de la copii la bunici, au cântat în gând sau au fredonat temele celebre, redescoperind împreună puterea muzicii de a ne aduce împreună. „Un astfel de concert e dovada că muzica poate scoate la iveală energia unui oraș întreg. Nu e doar un concert, e o experiență comună și o bucurie împărtășită”, a spus, la final, unul dintre spectatori.

Concertul din Parcul Rozelor a reconfirmat, de astfel, locul corului comunitar ca unul dintre cele mai iubite proiecte culturale inițiate în ultimii ani la Timișoara. Este, de fiecare dată, o întâlnire între profesioniști și amatori, între muzică și public, care reușește să creeze emoție autentică.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img