Între 1 și 4 septembrie, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește a șaptea ediție a taberei „Open Robotics Intelligent Grid”. Evenimentul reunește 29 de echipe din România și Republica Moldova, care vor construi roboți de la zero în doar 72 de ore.
Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Informatică și Departamentul de Cercetare, Dezvoltare și Inovare, în colaborare cu echipa de robotică CSH a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, organizează cea de-a șaptea ediție a taberei „Open Robotics Intelligent Grid”.
Evenimentul aduce împreună 29 de echipe de robotică din România și Republica Moldova, cu aproximativ 250 de participanți. Provocarea centrală a competiției este ca fiecare echipă să construiască un robot de la zero, pe baza unei teme dezvăluite chiar în prima zi. Tema ediției 2025 poartă titlul „Whispered secrets hide beneath the shifting sands”.
„Concursurile de robotică de la UVT au devenit o poartă de acces către lumea tehnologiei și a jocului creativ, atât pentru liceeni, cât și pentru studenți și mentorii lor. Open Robotics Intelligent Grid este una dintre cele mai prestigioase competiții din România, iar la Timișoara a devenit deja o tradiție”, spune rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.
Festivitatea de deschidere va avea loc luni, 1 septembrie, în Aula Magna UVT, unde va fi prezentată tema competiției. În următoarele 72 de ore, holurile universității vor deveni un adevărat laborator de inovație, unde tinerii pasionați de robotică vor lucra în echipă și vor participa la workshop-uri din domeniile STEAM.
Competiția finală este programată joi, 4 septembrie, la Iulius Mall Timișoara, unde publicul va putea urmări meciurile demonstrative între roboții construiți în tabără. Fiecare meci va aduce pe teren patru roboți, care vor îndeplini sarcini pentru a acumula puncte. Pe lângă premiile tehnice, vor fi acordate și premii speciale pentru creativitate, strategie și design.


