Premieră în România: UVT oferă cursuri de Inteligență Artificială pentru toți studenții

Publicat:

Începând cu anul universitar 2025–2026, toți studenții Universității de Vest din Timișoara, indiferent de specializare, pot urma cursuri despre Inteligența Artificială. Este o premieră națională, iar inițiativa vizează adaptarea sistemului universitar la noile tehnologii și la competențele cerute pe piața muncii.

Concret, studenții din anii II și III de licență vor putea opta pentru una dintre disciplinele complementare „Neuroștiințe și inteligență artificială” sau „Inteligență artificială generativă aplicată”. Cursurile vor deveni parte din oferta educațională, indiferent de facultatea din care provin studenții.

- Publicitate -

UVT lansează și un curs cu componentă internațională, adresat atât propriilor studenți, cât și celor din cadrul alianței europene UNITA: „Inteligență artificială generativă aplicată în cercetare”. Acesta va putea fi parcurs inclusiv de studenți aflați în mobilitate fizică sau virtuală la Timișoara.

„Este un domeniu care devine esențial în formarea profesională, indiferent de carieră. Studiul AI nu trebuie să rămână doar în zona tehnică, ci să fie parte din alfabetizarea digitală de bază a oricărui student”, spune rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

Noile cursuri vin într-un context în care instrumentele de AI generativă sunt deja folosite de mulți studenți, însă adesea fără ghidaj clar sau fără înțelegerea implicațiilor etice și științifice. UVT vrea să schimbe acest lucru, oferind un cadru educațional formal și interdisciplinar.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img