Nu doar poezie, ci și proză. Tinerii de sub „umbrela” Cenaclului Comuna 30 vă propun o nouă întâlnire, de această dată cu un alt gen de literatură. Cel puțin la fel de intensă și plină de imaginație.
Comuna 30 este un proiect care își propune, de ceva timp deja, să promoveze tinerii scriitori. Îi aduce așadar în fața publicului, prin lecturi publice, seri de cenaclu și ateliere în mai multe locuri din Timișoara.
Până acum, întâlnirile s-au centrat asupra poeziei, dar urmează un eveniment în premieră. Cenaclul Comuna 30 organizează, așadar, prima întâlnire dedicată prozei, sub denumirea Flash Fiction 30.
„Proza prinde contur prin intermediul vocilor și textelor care redau pasiunea pentru narațiune. Am decis să le scoatem în evidență printr-un eveniment dedicat special: Flash Fiction 30. Vă invităm în 23 aprilie, de la ora 20,30, pentru a asculta texte citite de Bogdan Munteanu, Alec Boșneac, Gabi Muntean și Valentin Măgulean”, transmit organizatorii.
Întâlnirea are loc la Reciproc, în Bastionul Theresia, care devine, din nou, un spațiu în care tinerii se pot exprima în felul lor și pot învăța unul de la celălalt.


