Tuberculoza, incidență sub media națională în Timiș

Publicat:

România rămâne țara cu cea mai mare incidență a tuberculozei din Uniunea Europeană. În Timiș, în 2024, această boală a fost sub media pe țară. Majoritatea județelor cu incidență ridicată sunt în sudul și estul țării.

Tuberculoza este, în continuare, una dintre bolile cu cea mai mare mortalitate. Zilnic, în lume, aproape 4.500 de oameni mor din cauza acestei maladii. Practic, la fiecare 20 de secunde, se înregistrează un deces provocat de tuberculoză. Mai mult, un pacient infectat poate răspândi boala altor 15 persoane în decurs de numai un an. În regiunea europeană a OMS, doar în 2024 au fost raportate 170.000 de cazuri noi, multe dintre ele fiind forme rezistente la tratament.

- Publicitate -

România continuă să ocupe primul loc în regiune la numărul de cazuri, în 2024 incidența tuberculozei fiind în țara noastră de peste 44 de cazuri la suta de mii de locuitori, mult peste valorile medii la nivel european.

În Timiș, în 2024, această boală a atins valori sub media pe țară, fiind de 37.1 cazuri la suta de mii de locuitori. Majoritatea județelor cu incidență ridicată sunt în zona de sud și de est a țării.

„Ultimii ani au dus la apariția așa-numitei tuberculoza multidrog-rezistentă (TB-MDR), o formă periculoasă de boală cauzată de bacterii care au devenit rezistente la tratament. Această formă de tuberculoză este mult mai dificil de tratat și necesită terapii mai lungi, mai toxice și mai costisitoare. În majoritatea situațiilor, tuberculoza multidrog-rezistentă apare din cauza administrării incorecte a tratamentului, din cauza întreruperii acestuia după dispariția simptomelor, prin transmiterea directă a tulpinilor rezistente ori din cauza lipsei accesului la tratament și monitorizare. Aceasta, va fi, de altfel, următoarea provocare la nivel mondial”, explică dr. Adriana Socaci – medic primar pneumolog, coordonator tehnic județean Programul Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei.

Simptomele tuberculozei

  • tuse persistentă, care durează mai mult de 2-3 săptămâni, însoțită uneori de flegmă (spută) cu sânge și durere în piept
  • febră sau subfebrilitate care nu cedează în timp
  • transpirații pe timpul nopții
  • lipsa poftei de mâncare
  • scăderea în greutate
  • senzația de slăbiciune și de oboseală
  • insomnie
- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img