PNL și PSD vor semna un protocol de colaborare la CJ Timiș, dar nu e nicio grabă. Propunerea a fost trimisă deja de Alfred Simonis lui Vasile Blaga. Președintele ales al CJ spune că nu a cerut drept de veto pentru vicepreședintele propus de liberali, dar ar vrea totuși să fie „o persoană agreată”.
Președintele ales al CJ Timiș, Alfred Simonis, și-a desemnat vicepreședintele încă de acum câteva săptămâni. Este vorba despre actualul lider al grupului PSD, Alexandru Iovescu. Liberalii nu au făcut oficial nicio mișcare, dar mai au timp.
„Am prezentat o propunere de protocol de colaborare colegilor de la PNL Timiș, care, în linii mari, schițează ce ne dorim de la viitoarea administrație și împarte cele două posturi de vicepreședinte, una către PNL și una către PSD. Aștept semnarea acordului de către cei de la PNL, în măsura în care își doresc. Propunerea de vicepreședinte de la PNL Timiș este o decizie care privește strict PNL Timiș”, ne-a declarat Simonis.
„O să ne adaptăm”
Întrebat dacă va fi nominalizată o persoană pe care n-o agreează, social-democratul a spus nu prea are probleme cu tabăra liberală. „Să vedem întâi care este propunerea și apoi o să ne adaptăm. Cu una-două excepții, nu am mari probleme cu niciunul dintre colegii liberali din CJ. E strict problema PNL pe cine propune vicepreședinte, evident că mi-aș dori să fie o propunere agreată și de mine. Mi-aș dori să am o colaborare bună cu cel care va fi vicepreședinte în echipa mae. Dar nu am cerut drept de veto pe propunere. Am discutat cu Vasile Blaga, Marilen Pirtea și Alin Popoviciu”, a explicat acesta.
Nu există un termen pentru semnarea, de către liberali, a protocolului de colaborare, mai ales că schimbarea de garnitură la CJ se va produce cel mai devreme la finalul lunii octombrie. La bursa zvonurilor, în pole position pentru funcția de vicepreședinte este Alin Popoviciu. Acesta a fost exclus din PNL în 2020 și rămas exclus în urma unei sentințe a Curții de Apel din 2022. Popoviciu a fost reprimit în partid în luna aprilie.
Cine sunt noii consilieri județeni PNL și PSD
Alianța PSD – PNL va avea, în viitorul consiliu județean, 20 de aleși, câte 10 de la fiecare partid: Alexandru Iovescu – PSD, Marin Popescu – PNL, Aura Danielescu – PSD, Mihaela Calescu – PNL, Radu Țoancă – PSD, Lucian Blaga – PNL, Gabriela Popovici – PSD, Marcel Avram – PNL, Alexander Degianski – PSD, Ciprian Bogdan – PNL, Ioan Szatmari – PSD, Nicolae Bitea – PNL, Cristian Hațegan – PSD, Alin Popoviciu – PNL, Luminița Țundrea – PSD, Andrei Coteţiu – PNL, Mihaela Șora – PSD, Cosmin Costa – PNL, Claudiu Baiaș – PSD, Ioan Cosmin Lazăr – PNL


