Colterm închide căldura și iese la cumpărat de certificate de poluare, ca să nu mai ia amendă

Publicat:

Colterm încheie sezonul de iarnă cu stocuri și cu speranța că va putea cumpăra la timp certificatele de poluare, astfel încât să nu mai încaseze o amendă usturătoare. A fost oprită și căldura în apartamentele conectate la sistemul centralizat, având în vedere temperaturile aproape de vară de afară.

La 31 martie 2024, situația stocului de gaze al Colterm este una foarte bună, anunță compania. Este înmagazinată cantitatea de 30.000 MWh (față de stoc zero, la 31 martie 2023), la care se va adăuga cantitatea de 6.308 MWh contractată pentru înmagazinare în luna aprilie. A contribuit la asta și vremea mult mai caldă decât în mod firesc pentru această perioadă.

- Publicitate -

„Estimările noastre pentru luna martie au fost pentru un consum de 15.000 MWh din gazul depozitat, însă necesarul a fost cu 2.200 MWh mai mic. Scăderea consumului de gaze naturale, în martie, a fost determinată de scăderea parametrilor de furnizare, în condițiile unor temperaturi exterioare mai ridicate decât cele normale ale perioadei”, transmite Cristian Amza, directorul societății de termoficare. Contractul de achiziție a gazelor naturale pentru consumul curent, aflat în derulare, este valabil până la 31 decembrie.

Sfârșitul lunii martie găsește Colterm cu un stoc de cărbune de 12.853 de tone, ceva mai mic totuși față de perioada similară a anului trecut (15.569 tone).

Vor fi cumpărate și faimoasele certificate

Vă reamintim, luni, CL Timișoara a aprobat alocarea către Colterm a 35 de milioane de lei, pentru pierderi induse din 2022. Banii vor putea fi folosiți pentru cumpărarea de certificate de poluare.

„În acest moment avem achiziționate 65.000 certificate de poluare și odată cu încasarea celor 35.000.000 lei din pierderile induse, aferente anului 2022, estimările noastre arată că vom putea conforma în integralitate cele două centrale”, mai precizează Amza. Compania de termoficare a cumpărat și anul trecut aceste certificate, după ce, în 2021 și 2022, a fost amendată de Administrația Fondului pentru Mediu cu o sumă total de aproximativ 25 milioane de euro.

Între timp, a fost oprită furnizarea căldurii, dar, dacă temperaturile o impun, acest srviciu va fi reluat în parametrii corespunzători.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img