Bătuta cu dubele, jocul caprei, colindele de fecior și de fată. Doar câteva dintre vechile obiceiuri bănățene care vor ajunge și în acest an la Timișoara. Vine, din nou, Alaiul Colindătorilor.
Vor cânta, vor ura, vor juca și vor anima atmosfera. Alaiul Colindătorilor va fi format din peste 300 de oameni. Joi, 19 decembrie, la ora 9.30, ei vor pleca din fața Centrului de Cultură și Artă. Jumătate de ceas mai târziu, colindătorii vor ajunge la Palatul Administrativ din Timișoara, iar apoi la Mitropolia Banatului.
Urări de bine și belșug vor aduce, din Țara Făgetului, dubașii din Pietroasa, Tomești, Curtea și Margina. În straie tradiționale de sărbătoare, încinși cu batiste albe și benzi tricolore, purtând pe cap căciuli de blană și pene de păun, colindătorii vor bate dubele în ritmuri ancestrale.
Vin să colinde la Timișoara Ansamblul Izvorașul din Buziaș, grupuri vocale din Buziaș, Sânandrei, Făget, Giera, Criciova, dar și Fanfara Pro Amiciția și Corul Facultății de Muzică din Timișoara. Datinile străvechi vor fi reînviate și prin dans, de Ansamblul Banatul Tineret, de Grupul Junii Timișului și de Ansamblul Ghiocelul din Giroc.


