Consilierul județean PSD Mihai Ritivoiu a răbufnit, luni, după rezultatul penibil obținut la prezidențiale de Viorica Dăncilă. El nu face economie de vorbe grele și radiografiază ultimele „aventuri” ale partidului din care face parte. Inclusiv pe plan local, unde fuga de Primăria Timișoara e la ordinea zilei.
Viorica Dăncilă a „reușit” să aducă PSD cele mai puține voturi aduse vreodată de un candidat la prezidențiale. Fostul premier e mult sub 40 de procente și, în ciuda declarațiilor optimiste ale lui Dăncilă, în partid încep să se audă vocile nemulțumiților. În Timiș, unde președintele PSD a obținut al treilea cel mai mic scor din țară, primul care dă glas supărării este Mihai Ritivoiu, consilier județean.
PSD, balenă eșuată
„PSD e la pământ. Partidul meu se duce de râpă. Maşinăria infernală, mastodontontul armatelor de activişti, partidul dosarelor de cadre cu trei variante pentru fiecare post în administraţie a devenit un club de gospodine şi de amatori. Venea Pesedeul la putere, îi ştiai păcatele, nu puţine, dar măcar îţi făcea treabă (…) Nava în derivă din vară e de fapt o balenă eşuată pe uscat”, scrie Ritivoiu. Acesta susține că totul a luat-o la vale „de Crăciun în 2016, imediat după victorie”.
„Un partid întreg i-a dat pe mână lui Liviu Dragnea cecul în alb al desemnarii premierului. Ne-am trezit cu Sevil Shhaideh. Zero carismă, zero anvergură politică, zero legături cu partidul. Şi cu bube-n cap. Ne repliem cu Sorin Grindeanu, propunere corectă şi conformă, doar pentru a-l gâtui peste o lună cu Ordonanţa 13 şi a-l da jos peste şase cu moţiune împotriva propriului guvern. De atunci, timpul nu a mai avut răbdare cu noi”, notează consilierul județean.
Cum se fuge de Primăria Timișoara
Ritivoiu nu face economie de epitete: PSD e numit anacronic, depăşit, umilit de rivali la fiecare ocazie, cu „oameni slab pregătiţi, fără reprezentativitate, promovaţi la cel mai înalt nivel”. E adevărat că până acum vocea nu i s-a făcut auzită în public, însă consilierul județean pune degetul pe rană, cel puțin parțial, și la organizația Timiș. „O soluţie ar fi să intrăm în post, să ne purificăm, să ne curăţăm de oportunişti. Să începem o nouă construcţie. Avem şi oameni cu carte (…) Ne alegem candidaţii din timp, cu unu-doi ani înainte. La Timişoara, candidatul PSD la Primărie se nominalizează cu o lună înainte de alegeri. Ce să şi poţi face în aşa o perioadă scurtă? De 30 de ani, marea noastră competiţie internă este cum să scapi de nominalizarea la candidatura de primar al Timişoarei. Fugim toţi ca din gaură de şarpe, cine se împiedică e prins, împachetat şi trimis să candideze”, scrie acesta.
Exemplul japonez
„E nevoie de lideri noi, tineri, carismatici. Avem nevoie de un Tony Blair, pentru a resuscita social-democraţia română. Problema mea este că nu îl văd (…) Partidul Social-Democrat japonez a reprezentat cea mai mare forţă politică niponă de după razboi. A dat în 1947 primul premier al Japoniei postbelice. Forţat să plece de la guvernare în 1948, ca urmare a unui scandal de corupţie, revine la putere in 1996, după aproape 50 de ani, pentru a o pierde doi ani mai târziu. 59 de ani de opoziţie. Ne reformăm sau ne vedem în anul 2078”, conchide consilierul județean, a cărui postare integrală o puteți citi aici.


