Portret Vertical – arhitecți în memoria orașului. Primul episod e despre Mihai Botescu

Publicat:

Ordinul Arhitecților din România, filiala teritorială Timiș (OAR Timiș), prezintă în premieră joi, 9 decembrie, de la ora 17,30, în Sala multifuncțională a CJ Timiș, filmul „Vis împlinit. Arhitect Mihai Botescu”.

Este primul din seria denumită „Portret Vertical – arhitecți în memoria orașului”, care își propune să prezinte personalități din arhitectura Timișoarei,

- Publicitate -

Filmul relevă contribuția arhitectului Mihai Botescu la împlinirea urbană a Timișoara. El este realizat de cineaștii Vasile Bogdan și Grațian Gâldău și face parte dintr-o inițiativă a OAR Timiș, care vrea să scrie astfel o nouă istorie a arhitecturii din această parte a țării.

Mihai Botescu este autorul unor proiecte precum Secția de politraumatologie Casa Austria, secția de ortopedie a Spitalul Județean, restaurantul Grădina Bănățean sau Biblioteca Centrală Universitară. De numele lui se leagă, de asemenea, numeroase edificii de cult, dar și lucrări de restaurare din patrimoniul construit al orașului, unele distinse cu premii ale Uniunii Arhitecților din România. Pasionat fotograf, arhitectul Mihai Botescu a realizat unele dintre cele mai frumoase albume de prezentare ale arhitecturii Timișoarei.

Accesul la proiecție se va face respectând normele de protecție împotriva Covid.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img