„E jenant”. Cu o medie de 68.000 lei / UAT, primarii PSD refuză banii de la guvern.

Publicat:

Primarii PSD din Timiș refuză banii din Fondul de rezervă al guvernului, în formula în care au fost ei alocați în această săptămână. Ei consideră suma jignitoare, iar modul în care s-a făcut împărțeala este catalogat drept „jenant”.

„Guvernul demis al PNL pedepsește comunitățile locale conduse de PSD. Modul discreționar în care au fost împărțiți banii arată clar că interesul pentru oameni este pe locul doi, după interesul politic strict imediat al celor care încă guvernează. Primarii PSD din Timiș au decis că nu pot să accepte gestul disprețuitor cu care Guvernul PNL tratează comunitățile conduse de ei. Banii alocați sunt efectiv o firimitură care trebuia să se regăsească în tabelul cu alocări, doar ca să fie ceva trecut acolo. Este de neconceput și de neacceptat, este o alocare profund incorectă, este o metodă josnică prin care se plătesc niște polițe politice, care vor fi decontate cu siguranță de liberali. Primarii PSD nu acceptă mărunțișul aruncat ca un praf în ochi”, a transmis, vineri, PSD Timiș.

- Publicitate -

Timișul are alocată din Fondul de rezervă al guvernului suma totală de 29,26 milioane de lei. Cele 38 de primării cu edili PSD ar trebui să primească 2,59 milioane de lei, adică o medie de puțin peste 68.000 lei / UAT. Comparativ, primăriile PNL, în număr de 49, primesc 23,8 milioane de lei, adică o medie de 487.000 lei / UAT.

„Bugetele sunt insuficiente pentru ce proiecte sunt necesare în comunități. Ar fi un joc de mimă din categoria «ei se fac că alocă, noi ne facem că realizăm proiecte și cheltuim». Jenant, domnilor de la PNL! Jenant, domnule premier demis Cîțu!”, au conchis social-democrații.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img