MultipleXity încă nu are proiect. Pentru 2023 e cât de cât sigur Muzeul „Corneliu Mikloși”

Publicat:

MultipleXity, poveste fără sfârșit. Cu un un contract de proiectare încheiat pe 300 de zile, la finele lunii iulie 2020, dar care nu e gata, viitorul centru pentru artă, tehnologie și experiment nu va fi funcțional integral în 2023. O spune chiar Primăria Timișoara, care avansează termene care depășesc anul capitalei culturale.

Biroul Individual de Arhitectură Șerban Daniel Lucian din Cluj-Napoca a câștigat, în 2020, concursul de soluții pentru MultipleXity – Centru pentru Artă, Tehnologie și Experiment. Acesta a fost organizat de Ordinul Arhitecților din România, fiind o premieră pentru PMT. Contractul, în valoare de 2,96 milioane de lei, a fost semnat la finele lunii iulie 2020 și avea o durată de 300 de zile.

- Publicitate -

El include documentaţie topografică, documentații pentru obținerea avizelor și acordurilor, studii de teren şi expertize tehnice necesare – PAC + POE: Studiu Geotehnic documentații pentru obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor documentaţii topografice, documentaţii tehnice – D.T. (D.T.A.C.+ D.T.O.E.) pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – PT + DDE: Proiect tehnic de execuție, detalii de execuţie, plan de sănătate şi securitate în muncă, programul de control al calității și urmărirea aplicării pe șantier a soluțiilor.

Subzona 1 a MultipleXity, documentație „aproape completă”

La finele lunii august 2021 nu există încă proiect pentru MultipleXity. Viitorul centru de artă și tehnologie va avea, de fapt, două zone: una a actualului muzeu „Corneliu Mikloși” și una la fostele ateliere ale societății de transport în comun. MultipleXity este principalul angajament pe parte de infrastructură asumat în dosarul de candidatură pentru TM202(3) și era estimat la 12 milioane de euro.

Cum stăm acum? Ei bine… prost, dincolo de cuvintele mari. Subzona 1 – Muzeul „Corneliu Mikloși” – va fi funcțională în 2023, deși trebuie să treacă prin niște transformări. „Subzona 1 are documentația aproape completă. Mai avem nevoie de un aviz ISU pentru creșterea semnificativă a capacității. Lucrările de amenajare a acestei zone vor începe în prima jumătate a anului viitor, pentru că nu dorim să blocăm proiectele culturale importante care sunt programate aici în toamnă. Estimăm că ele vor dura circa șase luni, deci această subzonă va fi deschisă publicului în 2023”, explică Bogdan Marta, consilier al primarului Dominic Fritz.

Practic, va fi amenajată curtea, iar hala are nevoie de mai multe toalete și căi de acces. Acestea sunt cerințe obligatorii care trebuie îndeplinite pentru obținerea avizului ISU.

Dotările cresc mult nota de plată

Cu subzona 2, cea a fostelor ateliere, care trebuie complet refăcută, e mai complicat. La primărie a ajuns doar DALI. „Acesta trebuie aprobat în plen, iar apoi se poate începe lucrul la proiectul tehnic, estimat să dureze trei luni”, mai spune Marta. Deci, dacă treaba merge strună, poate spre sfârșitul anului ar putea exista și proiectul. „Investiția în Subzona 2 este estimată la circa 20 de milioane de euro, iar timpul de execuție este de 3 ani și 4 luni. Ne dorim o execuție etapizată, ca să nu blocăm întreaga subzonă pentru o perioadă așa de lungă de timp și să avem unele zone deschise publicului încă din 2023”, continuă consilierul primarului Fritz.

De ce e cu mult mai mare suma estimată acum, decât cea trecută în bidbook? Motivele țin, afirmă Bogdan Marta, de dorința PMT de a evita… întârzieri și costuri suplimentare.

„Din dorința de a avea un proiect cât mai complet, în mai s-a format un grup de lucru cu reprezentanții Asociației TM2023 și ai mediului cultural timișorean, astfel încât cerințele pentru spațiile de laboratoare tematice și producție digitală să aibă și o listă cât mai completă de dotări. Dotările ajung la 30% din devizul general. Dacă nu ar fi fost incluse din start în proiect, ar fi cauzat ulterior această suplimentare. Incluzându-le din start, am evitat alte întârzieri și costuri suplimentare care ar fi condus la riscul de deraiere a acestui proiect major pentru anul 2023”, conchide reprezentantul municipalității.

Finanțarea MultipleXity e altă poveste. Teoretic, el ar fi asumat de Compania Națională de Investiții, dar, în afară de niște declarații, nu există nimic concret. În bidbook, era treaba primăriei să-l facă.

- Publicitate -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img