Festivitățile vor începe la ora 18, pe platoul din fața Rectoratului UPT, din Piața Victoriei, cu Parada absolvenților. După un moment artistic susținut de trupa Superchill, absolvenții Politehnicii timișorene, îmbrăcați în robe, se vor îndrepta spre stadionul Știința.
Spectacolul propriu-zis va începe la ora 20. Din programul evenimentului, care va fi prezentat de Dan Negru, nu vor lipsi discursul rectorului UPT, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, al președintelui Senatului universității, prof. univ. dr. ing. Radu Vasiu, al unui reprezentant al mediului economic, al reprezentantului studenților în Senatul UPT, ale studenților reprezentanți ai celor 10 facultăți.
Conducerea UPT îi va recompensa în acest an pe studenții care au obținut media 10 pe tot parcursul studiilor de licență și media 10 la examenul de licență. Ei vor primi diplome „Magna Cum Laude”. Spectacolul va fi completat de momente artistice susținute de trupa Superchill, DJ Sean Norvis, DJ Victor Stan, precum și un concert extraordinar susținut de trupa Pragu’ de Sus. La final va fi un foc de artificii.


