Inconștiență și furt. Peste 200 de percheziții într-un dosar cu hidranți și extinctoare

Publicat:

Potrivit anchetatorilor, din 2019, o societate comercială din Bucureşti, care se ocupa de „activităţi de luptă împotriva incendiilor şi de prevenire a acestora”, a încheiat mai multe contracte cu instituţii publice şi private. Ar fi trebuit, în baza acestora, să verifice și să repare echipamentele de protecţie – extinctoare sau hidranţi. În realitate, nu s-ar fi făcut niciun fel de control, ci doar s-ar fi înlocuit sigilii, etichete de conformitate şi de valabilitate.

„Gravitatea este dată de amploarea actelor materiale care vizau inclusiv spitale, şcoli, unităţi militare, penitenciare, sedii ale unor instituţii publice, staţii de alimentare cu carburant, companii de transport public, companii de transport aeriene, companii de producere a energiei termice, electrice şi nucleare, combinat chimic etc. Beneficiarii s-ar fi aflat în eroare cu privire la funcţionalitatea şi calitatea echipamentelor de stingere a incendiilor, fapt pentru care ar fi achitat sume considerabile pentru aceste servicii”, transmite Poliția Română.

- Publicitate -

Șase percheziții și în Timiș

„Gradul de periculozitate al faptelor comise este foarte ridicat prin crearea unei stări de pericol cu privire la viaţa, sănătatea, şi integritatea persoanelor, cât şi cu privire la patrimoniul acestora”, mai spune IGPR. Firma nici nu a declarat la bugetul de stat toate veniturile realizate.

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, au făcut joi 218 percheziţii domiciliare în acest dosar. Acestea au avut loc în Bucureşti şi în 28 de judeţe, la persoane suspectate de înşelăciune, evaziune fiscală, spălare a banilor, complicitate la spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Descinderile au loc în Bucureşti (40), Mureş (23), Arad (2), Alba (3), Argeş (7), Bacău (1), Braşov (8), Buzău (8), Bistriţa-Năsăud (2), Călăraşi (2), Cluj (32), Constanţa (8), Dâmboviţa (4), Dolj (5), Hunedoara (3), Galaţi (1), Giurgiu (1), Iaşi (4), Ilfov (7), Maramureş (7), Mehedinţi (3), Olt (13), Prahova (6), Satu-Mare (4), Sălaj (3), Suceava (8), Timiş (6) Teleorman (1) şi Vâlcea (6).

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img