Consiliul Politic Naţional al PSD a stabilit, joi, cine va conduce în viitorul legislativ grupurile partidului din Senat și Camera Deputaților. Potrivit unor surse citate de presa centrală, Alfred Simonis își va păstra funcția.
Liderul grupului PSD din Senat va fi Lucian Romașcanu. Acesta a fost ministru al Culturii și fost purtător de cuvânt PSD. În Camera Deputaților, Alfred Simonis își va păstra funcția deținută în mandatul care se încheie în aceste zile. În vârstă de 35 de ani, acesta a fost ales prima dată deputat în 2012.
După alegerile din 6 decembrie, PSD Timiș a trimis în parlament doi deputați – Alfred Simonis și Sorin Grindeanu și doi senatori – Eugen Dogariu și Sebastian Răducanu.


