A doua amânare în dosarul DNA de la Primăria Timișoara. Termen nou, în iulie

Publicat:

Primarul Timișoarei și cei opt „colegi” din dosarul DNA – case vândute pe Legea 112 ar putea afla la început de iulie dacă ajung sau nu în instanță. Decizia judecătorului de cameră preliminară a fost amânată pentru a doua oară.

Dosarul DNA privind vânzarea frauduloasă a 207 imobile, majoritatea în centrul vechi al Timișoarei, pe Legea 112, este, din decembrie, la Secția Penală a Tribunalului Timiș, în camera preliminară. În această fază se verifică legalitatea sesizării instanței și a administrării probelor ori efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Judecătorul de cameră preliminară va decide dacă procesul merge mai departe sau dosarul se întoarce la procurori.

- Publicitate -

Primul termen în camera preliminară a fost pe data de 11 iunie și s-a lăsat cu o amânare, datorita unei solicitări a avocatului primarului Timișoarei. Al doilea termen a fost chiar joi, 18 iunie, și a urmat… a doua amânare. De această dată, pentru data de 7 iulie, „la cererea apărătorului ales al inculpatului D. D. A (Diaconu Dan Aurel – n.r.)”. Avocatul viceprimarului avea un alt termen la Curtea Constituțională, unde termenele nu pot fi amânate.

Cine sunt cei implicați în dosar

  • Nicușor Miuț, la data faptelor director al Regiei Autonome URBIS Timișoara, Administrarea Domeniului Public S.A. Timișoara și Direcției Patrimoniu din cadrul primăriei mun. Timișoara (199 contracte)
  • Gheorghe Ciuhandu, la data faptelor primar al municipiului Timișoara (61 de contracte)
  • Ioan Cojocari, secretar al primăriei municipiului Timișoara și coordonatorul nemijlocit al Serviciului Juridic Contencios din cadrul primăriei (61 contracte)
  • Nicolae Robu, la data faptelor și în prezent, primar al municipiului Timișoara (2 contracte)
  • Dan Diaconu, la data faptei viceprimar al municipiului Timișoara (un contract)
  • Traian Stoia, la data faptei viceprimar al municipiului Timișoara (un contract)
  • Martin Staia, la data faptelor director al Direcției Patrimoniu și respectiv al Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse din cadrul municipiului Timișoara (2 contracte)
  • Simona Vîrlea, la data faptei jurist al Primăriei municipiului Timișoara (un contract)
  • Gabriela Iova, la data faptei jurist al Primăriei municipiului Timișoara (un contract).

 

 

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img