Maternitatea Odobescu închisă, Maternitatea Bega, doar pentru paciente Covid-19. Gravidele vor merge la un spital privat

Publicat:

Situația inedită la Timișoara, în ceea ce privește gravidele. Pentru că nu se mai pot face internări în nici una din cele două maternități de stat, ele vor fi duse la un spital privat.

Cele două maternități de stat din Timișoara sunt închise pentru paciente. Din motive diferite. Maternitatea Odobescu, a Spitalului Municipal, este în carantină, după ce mai multe asistente au fost depistate pozitiv la coronavirus. Maternitatea Bega, a Spitalului Județean, este desemnată prin ordin al Ministrului Sănătății spital-suport pentru paciente Covid-19, așa că nu mai poate să interneze decât astfel de cazuri.

- Publicitate -

„Nu mai internăm de când am primit ordinul de ministru decât cazuri Covid pozitive. Mai avem o singură gravidă pe care o transferăm cu două teste negative la Maternitatea Regina Maria (fostul Premiere, de pe Calea Aradului), care a preluat activitatea Maternității Odobescu. Activitatea de obstetrică-ginecologie va fi asigurată de Regina Maria. Avem patru nou-născuți, care vor fi transferați către centrul de prematuri, și câteva mame pe care le vom externa. Vom prelua doar cazurile confirmate Covid-19. Avem materiale de protecție. În weekend, ISU ne-a aprovizionat cu 600 de costume, urmează să finalizăm, tot prin suportul ISU, dotarea cu măști FPP2 și FPP3. Din sponsorizări am cumpărat alte 200 de salopete. Vom mai cumpăra dezinfectant”, spune dr. Marius Craina, de la Maternitatea Bega.

Pe cele două secții ale spitalului sunt 84 de paturi, 30 de paturi de neonatologie și zece paturi de terapie intensivă neonatală.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img