Urna mobilă nu ajunge la Spitalul „Victor Babeș”. Zeci de pacienți nu vor putea vota

urna mobilă

Pacienții cu Covid internați la Spitalul „Victor Babeș”, care au cerut urna mobilă, nu vor putea vota. Cei de la secția de votare la care este arondată unitatea sanitară refuză să meargă cu urna mobilă.

Se repetă situația de la alegerile locale, când unii reprezentanți ai secțiilor de votare au refuzat să meargă cu urna mobilă la alegătorii cu Covid, care se aflau în izolare la domiciliu. De această dată, este vorba despre câteva zeci de pacienți de la Spitalul „Victor Babeș”, care au cerut urna mobilă. Aceasta nu va ajunge în saloane.

Biroul secției de votare 163, de pe strada Lorena, a decis însă în unanimitate că nu va da curs solicitării. „Toți cei din birou am refuzat. Este vorba despre bolnavii confirmați cu Covid. Toată lumea are familie și atunci am hotărât, în unanimitate, să nu meargă nimeni. S-a făcut un proces-verbal în care s-a consemnat, am semnat toți cei zece membri”, a declarat Alexandra Flavia Andreiana, președintele secției de votare.

Biroul Electoral Județean nu are ce face în acest caz, pentru că nu-i poate obliga pe oameni să meargă cu urna mobilă în spital. „Membrii secției de votare au invocat protecția dreptului la propria sănătate. Urmează să luăm act de procesul verbal încheiat la secție, poate fi eventual o contravenție privind refuzul de a participa la activitatea biroului electoral al secției de votare”, a detaliat Mihaela Roibu, locțiitorul președintelui Biroului Electoral Județean.

În Spitalul „Victor Babeș” sunt internați aproape 200 de pacienți confirmați cu coronavirus. Printre ei se află și un candidat la Camera Deputaților. Potrivit Legii 208 / 2015, „încălcarea de către membrii birourilor electorale a obligației de a participa la activitatea acestor birouri” poate fi sancționată cu sume cuprinse între 1.500 și 4.500 lei.

About Post Author