Unele stații de încărcare pentru mașini electrice, montate fără respectarea legii. Ar putea fi penal

stații de încărcare

Stațiile de încărcare pentru mașini electrice montate de patru luni în oraș au în continuare probleme. Constructorul nu a respectat avizul Ministerului Culturii și ar putea răspunde chiar penal. Lucrurile ar putea fi rezolvate în această săptămână.

„S-a întocmit un dosar penal de toată frumusețea pe numele șefului Serviciului Protecției Mediului din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara. Acesta a dat undă verde amplasării celor 16 stații de încărcare pentru mașini electrice pe domeniul public, deși în avizele eliberate de Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național a județului Timiș pentru amplasamentele din zona centrală era nevoie de studii de descărcare arheologică.

Acestea nu s-au făcut, stațiile au fost amplasate ilegal, iar în acest caz legea este extrem de strictă și prevede începerea urmăririi penale a persoanelor sau instituțiilor care se fac vinovate de eludarea condițiilor legale (…) Rămâne de văzut dacă la nivelul PMT se vor decide măsuri administrative pentru cei care s-au grăbit nejustificat și au plasat într-o zonă penală o problemă de maximă importanță pentru comunitate sau, dimpotrivă, ei vor fi premiați pentru obediență”, susține consilierul local Radu Țoancă (PSD).

„E un pic ciudat”

Din punctul de vedere al PMT, lucrurile sunt mult nuanțate. Constructorul este cel care ar fi trebuit să se asigure că respectă legea și a și făcut unele demersuri.

„Executantul a concluzionat, în scris, faptul că e un pic ciudat să facă descărcare arheologică pe un trotuar unde fundația pe care o faci pentru montarea acestei stații de încărcare nu depășește stratul de fundație al trotuarului (…) Evident, au fost niște documente care nu au fost elaborate în timpul execuției și nu au fost depuse la recepția finală. Din ce știm noi, au fost depuse de constructor care are obligația să realizeze aceste demersuri și să predea lucrarea pentru recepție finalizată”, a explicat, pentru stiridetimisoara.ro, viceprimarul Ruben Lațcău.

Potrivit acestuia, firma Evgo Green Motion este cea care a greșit. „Așteptăm răspunsuri de la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) și din partea Direcției de Cultură. A fost o eroare pe care constructorul a făcut-o și de care este răspunzător, atât din punct de vedere financiar, cât și din alte puncte de vedere juridice. Sper ca în această săptămână să avem un răspuns pozitiv și să poată fi închisă recepția, ca după recepție să putem să le operaționalizăm (…) Constructorul a depus demersuri în acest sens, care sunt documentate în înscrisuri. În baza acestor demersuri, în mod normal, ar putea să fie închis acest subiect”, mai spune Lațcău.

Unele stații de încărcare „erau în sit arheologic”

„Trebuia făcută o supraveghere arheologică, lucru care nu s-a făcut, pentru că altfel actele ar fi trebuit să treacă pe la noi. În aceste condiții, se va ajunge la una dintre cele două forme: contravenție sau penal. Ei nu au respectat avizul Ministerului Culturii, care cerea supraveghere, pentru că erau în sit arheologic”, explică, la rândul lui, Sorin Predescu, șeful Direcției pentru Cultură Timiș.

Mai simplu, nu este vorba despre săpături propriu-zise, ci doar de prezența unui arheolog la momentul efectuării lucrărilor.

„Fiind foarte mică suprafața, li s-a cerut doar supraveghere. Era o chestie simplă, un arheolog ar fi văzut că se sapă și dacă este afectat stratul arheologic. Ei turnând deja, singurul mod de a verifica dacă a fost sau nu patrimoniu arheologic acolo este săpătura perimetrală, pentru a vedea dacă a fost sau nu afectat stratul arheologic și să știm dacă e penal sau contravenție”, mai spune Predescu.

Cele 16 stații de încărcare pentru mașini electrice au fost montate încă din lun aprilie. Până acum însă, nu au fost pornite. Săptămâna trecută, administratorul public Matei Creiveanu spunea că singura piedică este închiderea procesului-verbal de predare-primire, de unde mai lipsea avizul ISC.

About Post Author