Turul României a plecat la drum de la Timișoara, cu 12 echipe de cicliști / FOTO
Turul României a început la Timișoara, cu o cursă-prolog în zona centrală. Se luptă pentru primele locuri cicliști din 12 echipe din șapte țări. Ei vor parcurge, în total, peste 700 kilometri. Cele mai importante momente ale competiției vor putea fi urmărite pe TVR, dar și pe Facebook.
Turul României, ediția 2020, a aliniat la start 12 echipe de cicliști din România, Republica Moldova, Germania, Polonia, Bulgaria, Kazakhstan și Cambodgia. Mica Buclă are, în acest an, un traseu de peste 700 km, care va fi parcurs în perioada 8-13 septembrie. „O adevărată provocare ediția din acest an, dar ne-am ambiționat să păstrăm tradiția evenimentului, așa că ne-am pregătit cu soluții și planuri în avans, ceea ce ne permite să pornim în competiție cu un pluton format din 12 echipe din 7 țări, atât echipe continentale, cât și naționale și de club. Pornim din Timișoara, urcăm pe Transfăgărășan și încheiem Mica Buclă în București”, spune Eduard Novak, președintele Federației Române de Ciclism.
Printre echipele confirmate la linia de start se numără șase echipe UCI continentale: Vino Astana Motors (Kazakhstan), CCC Development Team (Polonia), Cambodia Cycling Academy (Cambodgia), Bike Aid (Germania) și echipele românești Team Novak și Giotti Victoria Savini Due. Participă și trei echipe naționale (România, Bulgaria, Moldova), dar și trei echipe de club din România.
Finalul e la București
Turul României continuă miercuri, 9 septembrie, pe traseul de peste 170 km dintre Timișoara și Oradea, joi, 10 septembrie, pe ruta Oradea – Cluj-Napoca, vineri, 11 septembrie – Târgu Mureș – Lacul Sf. Ana. Etapa de sâmbătă, 12 septembrie, va porni din comuna Cârțișoara, Sibiu, în loc de Brașov. De aici, cicliștii vor continua traseul stabilit inițial spre Transfăgărășan, cu destinația Curtea de Argeș. Competiția se încheie duminică, 13 septembrie, la București, cu un circuit de 5 km între Piața Presei Libere și Piața Victoriei.
Cele mai importante momente din competiție vor putea fi urmărite pe TVR1 și TVR3, dar și online, pe www.turulromaniei.com și pe paginile de Facebook Turul României și Auchan România.
Mica Buclă este cea mai importantă competiție ciclistă din România. Prima ediție, câștigată de echipa Bulgariei, a avut loc în 1934. Din 1950 până în 1974, Turul României a fost organizat cu regularitate, urmat de o perioadă de pauză până în 1983. Din 1984, a fost reluată organizarea turului.